Se gândesc la promovarea matematică

12 Apr. 2009, 18:33 Liga 2
Se gândesc la** promovarea matematică

Până la partida, considerată derby, de pe teren propriu cu FC Ploiești, oficialii clubului pietrean își doresc să rezolve în mod favorabil problematica promovării matematice în Liga I.

 

"Cu cât mai repede, cu atât mai bine", spune președintele Viorel Mestecăneanu, care așteaptă obiectivul îndeplinit chiar de la viitoarele trei etape. Sunt runde în care Ceahlaul va întâlni, în ordine, pe FC Botoșani, acasă, FCM Bacău, în deplasare și Sportul Studențesc, pe teren propriu.

 

"Sunt meciuri foarte grele, dar care pot să hotărască, în chiar aceste trei etape, soarta la promovare a formației noastre. În condițiile în care vom învinge în următoarele trei partide oficiale, ar însemna să mai acumulăm alte nouă puncte. Acestea vor detașa categoric echipa noastră de restul urmăritoarelor", a declarat Viorel Mestecăneanu.

 

Oficialul pietrean a avut deja o ședinta cu fotbaliștii, după insuccesul în fața Petrolului, în care le-a cerut maximă concentrare și mobilizare, astfel încât înfrângerea din meciul cu formația prahoveană să treacă drept un accident. Viorel Mestecaneanu a dat și un exemplu concludent în acest sens. În tur, după înfrângerea de la FC Botoșani, scor 1-2, Ceahlăul a avut o serie pozitivă de rezultate, care a propulsat-o în fruntea clasamentului. 

 

"Băieții au înțeles situația și sunt convins că vor trage învățămintele din greșelile arătate în partida cu Petrolul. Aștept să se mobilizeze și să câștige, imediat, următoarele partide oficiale programate în campionat, astfel încât să nu avem emoții pentru promovare, în finalul acestui campionat", a mai spus Viorel Mestecaneanu, președintele Consiliului de Administrație al Ceahlăului.

 

Articol scris Cristi Soroceanu
 

12 Apr. 2009, 18:33 Liga 2
Pe aceeași temă