Se feresc de surprize

18 Nov. 2009, 12:58 Liga 2
Se feresc** de surprize

Două deplasări pentru a ajunge pe plus. Acesta este obiectivul
imediat al FCM Bacău. Revenită de la -4, echipa băcăuană speră să
puncteze în continuare la „adevăr”, astfel încât să ierneze la o…
temperatură acceptabilă. „Pentru noi, cele două
deplasări consecutive de la Stejaru și Galați pică bine. Ne dorim
să rămânem neînvinși până la finalul turului”
, a
declarat antrenorul Bacăului, Gheorghe Poenaru.

Performera rundei

Prima ieșire este programată sâmbătă, la Stejaru. Adversara:
performera rundei precedente, Săgeata, autoarea unei surprinzătoare
victorii pe terenul Concordiei Chiajna. Succesul Săgeții i-a pus în
gardă pe băcăuani, care vor face deplasarea cu două zile înaintea
meciului. „Galben-albaștrii” vor pleca joi la prânz, după
antrenament, dar se vor opri la Tulcea, urmând să ajungă la Stejaru
în dimineața întâlnirii.

Semn de intrebare

La capitolul absente, doar două nume: Nicolas Vajou și Adrian
Câmpeanu, pentru care turul de campionat este deja încheiat. Un
semn de întrebare îl ridică și utilizarea lui Carnariu, care a
suferit o contuzie, însă se speră în recuperarea sa până la ora
jocului cu Săgeata Stejaru. În caz contrar, soluția de urgență ar
fi retragerea în defensivă a căpitanului Spiridon.

Sursa: desteptarea.ro

18 Nov. 2009, 12:58 Liga 2
Pe aceeași temă