Acuzați în repetate rânduri că devin eroii partidelor, voit sau nu, fie prin deciziile luate, fie prin atitudinea arogantă afișată pe teren, mulți dintre arbitri români parcă țin morțiș să ia în continuare prim-planul fotbaliștilor pe terenul de joc.
Astfel s-a întâmplat sâmbătă, la Iași. Meciul dintre Politehnica Iași și Metaloglobus București, din etapa a 10-a a Ligii a 2-a, câștigat de ieșeni la limită, cu 1-0, a fost exemplul perfect de cum se poate remarca un arbitru, în mod negativ, într-o partidă fără o miză importantă și fără probleme de arbitraj.
Deși meciul, per ansamblu, nu a creat probleme, iar maniera brigăzii conduse la la centru de Mihai Amorăriței, din Câmpina, a fost una corectă, unul dintre asistenții delegați de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a ținut morțiș să iasă în evidență. Și a reușit.
La sfârșitul meciului, antrenorul echipei Metaloglobus București, Eusebiu Tudor, a lansat acuze dure la adresa asistentului 1 Alexandru Filip, cel care a oficiat pe partea cu tribuna a 2-a, în dreptul băncilor de rezerve.
Tudor, deși a recunoscut că maniera de arbitraj a brigăzii de arbitri nu a creat probleme, l-a acuzat vehement pe asistentul Filip pentru atitudinea arătată pe teren, nedemnă de un arbitru.
”M-a deranjat atitudinea unui arbitru din Timișoara, de pe partea noastră. Efectiv spuneai că are tricoul lui Poli Iași pe el. A înjurat tot meciul, s-a înjurat cu antrenorii, chiar a și filmat cineva de pe bancă. A avut un limbaj de mahala. Cred că dacă puneam un antrenor de la Iași pe partea asta nu avea limbajul acesta. Arbitrii trebuie să înțeleagă că nu sunt decât niște oameni care trebuie să arbitreze un meci, atât! Nu trebuie să fie ei în rolul principal. Se înjura cu tot staff-ul de pe margine, ca în cartier. Nu se face așa ceva. Ce respect vrei să ai de la antrenori și jucători, când tu te înjuri cu ei? A fost un dialog cu al patrulea arbitru, unul normal, nu au fost probleme cu el, dar tușierul era așa de nervos de spuneai că pierde el meciul. Nu am reproșat nimic brigăzii, m-a deranjat doar vocabularul lui, că a fost agresiv și a înjurat”, a spus Eusebiu Tudor la finalul jocului.
Arbitrul central al meciului de la Iași a fost Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova), ajutat de la cele două tușe de asistenții Alexandru Filip (Constanţa) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova). Arbitru de rezervă a fost Mihai Safta (Iordăcheanu – Prahova), iar observator de arbitri a fost Cristian Sava (Bacău). Delegat de joc a fost Ciprian Anton (Suceava).
Maniera de arbitraj și comportamentul lui Filip au fost urmărite de observatorul Cristian Sava, care ar trebui, în mod normal, să scrie în raportul său despre aceste incidente care au avut loc la meci și l-au avut în prim-plan pe arbitrul asistent 1, ele fiind confirmate atât de antrenorul Eusebiu Tudor și stafful său, cât și de alte persoane prezente la joc.
Afirmațiile lui Eusebiu Tudor au fost confirmate de Cristian Scutariu, fost jurnalist ProSport. Prezent la meci, acesta a urmărit partida de la nivelul gazonului și a asistat la disputele verbale dintre arbitrul asistent și oficialii de pe banca echipei bucureștene.
După meci, Cristian Scutariu a relatat cele întâmplate pe teren pe pagina sa de Facebook:
”Nu v-am zis-o pe cea mai tare de la meci. Cea mai tare din lume, nene! Mi-au dat oamenii de la Poli acreditare foto, stăteam pe marginea terenului. La pauză, unul dintre tușieri mă strigă.
– Salut, zice! Îmi faci și mie o poza cu tribuna asta pe spate?
– Salut, zic. Mai bine zi-i unui fotoreporter, eu n-am cameră foto profi, nu iese cum trebuie.
– Să-mi bag p*la, o poză n-am și eu de la Iași.
Am rămas blocat. Iartă-mă, unchiule, o să dau mâine două miliarde să iau o cameră, obiective, să îți fac ție portofoliu cu care să agăți pe Tinder.
Mă rog, începe repriza, uit discuția, dar observ cum pe durata părții secunde tușierul se tot ceartă violent cu cei de pe banca oaspeților. Și vine finalul, oamenii se duc spre tunelul care duce la vestiare, adică fix unde eram eu. Tușierul narcisist sare cu gura pe ceva antrenor secund de la Metaloglobus.
„Bă, nu mă ia Liga 1 la rost și mă luați voi?” Mamă, unde era Pierluigi Collina, zic. Băiatul de la oaspeți, nervos rău. „Nu ți-e, domne’, rușine să ne înjuri așa?”, zice. Completat de jucătorii de rezervă care se duc spre central. „Ne-a înjurat tușierul tot meciul. Să nu mai comentam, în p*la lui, să stăm jos, în p*la lui, să plecam în p*la lui”. Centralul, nimic. Tăcea ca și cum știa ce podoabă are.
Al nostru cu steguleț tare-n gură. „Bă, eu vin de la Liga 1, bă. Tu unde ai antrenat în viața ta? La copii și juniori, nici acolo”. Antrenorul să sară la bătaie. Îl tine staff-ul și vine antrenorul principal de la Metaloglobus: „Băi, omule! Ne-ai înjurat și ne-ai dat în p*la ta tot meciul. Nu ți-e rușine?” Nu știu ce îi zice tușierul, că sare și antrenorul principal spre gâtul lui. Noroc cu paza, că se păruiau masiv.
Al nostru, nimic. Cu pieptul în față, că el e de la Liga 1. Ireal… E unchiu’ din dreapta în poza asta”, a scris Cristian Scutariu, în prezent ieșit din presă.
Alexandru Filip este originar din Timișoara, însă s-a mutat de mai mulți ani la Constanța, din acest motiv apare atribuit acestui oraș de către CCA. El face parte din lotul de arbitri pentru prima ligă și până acum a fost doar asistent.
În prima ligă a fost la tușă pentru prima dată în jocul Campionii FC Argeș – Gaz Metan Mediaș 1-1, din 17 ianuarie 2021. În total are nouă jocuri arbitrate la acest nivel, toate fiind partide fără o miză ridicată. Ultimul meci arbitraj în prima ligă a avut loc în sezonul trecut, la 19 martie 2022, Gaz Metan Mediaș – ”FC U” Craiova 0-2.
În actualul sezon are 5 meciuri conduse în Liga 2, 3 în Cupa României, 2 în Liga 3 și câte unul în Liga de Tineret și Liga Elitelor U17. Nu a mai primit delegări la partidele din prima ligă, semn că CCA nu a fost mulțumită de prestația sa în această competiție.
Asistentul Alexandru Filip a fost protagonistului unui alt moment inedit, anul trecut, tot la un meci al formației bucureștene Metaloglobus.
Delegat inițial de către CCA la partida Metaloglobus – Ripensia Timișoara, din etapa a 15-a a sezonului trecut, asistentul Filip, fost portar la echipa de pe Bega atunci când aceasta activa în Liga 6 și 5, a fost înlocuit din brigadă în seara înaintea partidei din Capitală.
Și asta după ce Liga2.ro a atras atenția despre trecutul arbitrului mutat de la Timișoara la Constanța.
Foto: Cristian Scutariu și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alo-se-aude-la-frf-sau-cca-costel-enache-taxeaza-aroganta-arbitrilor-din-jocul-cs-comunal-selimbar-unirea-slobozia-imi-amaraste-sufletul-sunt-din-alt-fenomen-nu-i-putem-deranja-19249470
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mugurel-cornateanu-dupa-succesul-cu-metaloglobus-suntem-departe-de-varful-de-forma-pe-care-ni-l-dorim-plusurile-si-minusurile-iasiului-in-partida-cu-ultima-clasata-si-cum-vrea-sa-19249664
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-a-parasit-iasiul-infranta-eusebiu-tudor-cu-putina-sansa-puteam-obtine-un-punct-daca-marcam-la-0-0-va-spun-ca-poli-nu-avea-un-meci-usor-19249571
https://liga2.prosport.ro/seria-1/trei-puncte-si-atat-poli-iasi-a-castigat-greu-acasa-cu-ultima-clasata-metaloglobus-dupa-o-noua-evolutie-cenusie-moldovenii-salvati-de-hlistei-19249483
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-am-ajuns-la-jumatatea-sezonului-regular-de-la-ora-1100-se-disputa-cinci-meciuri-printre-echipele-care-intra-la-joc-fiind-si-trei-care-ocupa-locuri-de-play-off-19249380