Suspendat nouă etape după ce l-a înjurat pe arbitrul Bogdan Hârlab la meciul de Cupă, tehnicianul Cetății Suceava, Marian Pană, a urmărit ieri din tribună derby-ul, cu CSM Ploiești, scor 2-2. Asta doar până în minutul 87. Atunci, centralul Florin Ghimbășan a inventat o lovitură liberă pentru prahoveni în apropierea careului de 16 metri al Sucevei. Într-un moment în care toată lumea era ocupată cu parlamentări, iar Ghimbășan era cu spatele la fază, Brujan i-a pasat scurt lui Păun, care a înscris din poziție de unu la unu cu Rohețki. Validarea golului a inflamat brusc spiritele pe Areni, spectatorii s-au urcat pe garduri, iar Pană a coborât pe gazon pentru a cere socoteală brigăzii de arbitri. După ce a revenit cu greu în tribună, tehnicianul și-a continuat asaltul asupra arbitrilor, fiind oprit de scutieri.
Marian Pană: „Mi-a ajuns cuțitul la os!“
La conferința de presă, Pană s-a descărcat nervos, atacând voalat chiar și propria conducere. „Sunt foarte supărat din cauza unui șir de probleme cu care eu nu m-am mai confruntat în carieră. Ne-au fost anulate două victorii în Cupa României obținute prin munca mea și a băieților, tot dintr-o neglijență am pierdut cu 3-0 la masa verde meciul din campionat cu Progresul. Apoi am primit o suspendare de nouă etape pentru că mi-am permis să-mi apăr munca în fața unui arbitru. Știu că am greșit pentru că am intrat pe teren azi (n.r. – ieri), la meciul cu CSM Ploiești, dar vă spun sincer că mi-a ajuns cuțitul la os și n-am mai rezistat”, a precizat antrenorul Cetății.
Â
Â
Pățaniile lui Pană la Suceava
Â
În meciul Progresul – Suceava (1-0), Pană l-a folosit pe Alexandru Buhuș, împrumutat de la Poli Iași, care inițial primise trei etape de suspendare în campionatul de juniori.
După ce a stat trei etape în Liga a II-a, Buhuș a fost băgat pe teren în runda a IV-a, cu Progresul, dar el trebuia să-și ispășească suspendarea în Campionatul de juniori.
VERDICT: 3-0 pentru Progresul la masa verde
În meciul de Cupă din turul IV, cu Ceahlăul (1-0), Suceava nu a folosit niciun junior, conform regulamentului, și a fost exclusă din competiție, dar după ce trecuse și de turul V, 1-0 cu FC Botoșani.
Contestația a fost făcută la FRF de către FC Botoșani! VERDICT: Cetatea, eliminată din Cupă!
Â
"Excluderea din Cupă a creat oarece tensiuni, dar nu există niciun conflict între mine și Pană" – Dumitru Moldovan, președinte Cetatea Suceava
Â
Â
Â
Â
Â
Â
Â