Aseară, în cadrul unei conferințe de presă organizate la stadionul „Flacăra”, Săgeata Năvodari și-a prezentat noul antrenor principal, Constantin Gache, noul președinte, Florentin Manolache, secunzii Mihai Guliu și Gică Butoiu și, nu în ultimul rând, finanțatorul, Nicu Babu. Toți aceștia au ca obiectiv pentru partea a doua a campionatului ducerea Săgeții pe un loc promovabil.
Din vechea conducere vor rămâne antrenorul portarilor Gică Mina și fostul director general al echipei, Mihai Terzi.
Gache: „Vom încerca să promovăm și anul acesta dacă putem”
Primul care a luat cuvântul la conferința organizată aseară a fost noul antrenor. Gache a vorbit despre obiectivul pe care îl are la Săgeata, anunțând că se va încerca din acest sezon promovarea. Tehnicianul vrea să creeze o echipă competitivă, puternică, iar pentru asta vrea să vadă pe ce jucători se va baza. Astăzi, într-un meci amical, își va cunoște mai bine elevii, urmând ca apoi să știe de ce jucători mai are nevoie.
„Ca antrenor îmi doresc să am numai rezultate bune și sper ca de această dată să reușim să facem o treabă bună, la Săgeata. Suntem la început de drum în această formulă și ne dorim să promovăm, dar pentru asta iți trebuie o bază sportivă bine pusă la punct. Vom încerca să promovăm și anul acesta dacă putem, dacă nu, cu siguranță obiectivul pentru anul următor va fi promovarea.
Trebuie să construim o echipă pentru că sunt câțiva jucători care vor să plece, alții și-au găsit alte angajamente, iar noi nu ținem pe nimeni cu forța. Sunt destule probleme, dar, așa cum sunt la noi, sunt și la alte echipe. Mai întâi trebuie să formăm o echipă și pe urmă vom vedea pentru că dacă promovezi și nu ai echipă iar nu e bine.
Vom avea mâine un meci de selecție, deși nu sunt adeptul meciurilor înainte de pregătire, dar trebuie să vedem ce avem și după aceea vom vedea ce trebuie să mai aducem sau dăm afară de la echipă.
Vom avea un cantonament la munte, iar după aceea o serie de meciuri de pregătire în Antalya, așa ne-a promis noul patron.” a declarat Constantin Gache.
Guliu: „În afară de noi, vor face parte din consiliul de administrație și alți prieteni”
Noul manager și antrenor second în același timp, Mihai Guliu, era foarte mulțumit că a reușit să-i aducă la Năvodari pe Gache și Manolache. Acesta spune că echipa va fi ajutată și de „alți prieteni”, sperând ca la sfârșitul campionatului totul „să iasă bine”. Guliu i-a reconfirmat în funcții și pe Mina, dar și Dorel Zaharia.
„Sunt foarte bucuros că a venit domnul Gache antrenor și domnul Manolache președinte. Am discutat foarte mult cu dânșii și până la urmă am reușit să îi conving. În afară de noi, vor face parte din consiliul de administrație și alți prieteni și sper ca la sfârșitul campionatului să iasă bine. De la echipă nu pleacă nimeni, vor rămâne și Gică Mina (antrenorul portarilor) și Dorel Zaharia (antrenor secund) și Mihai Terzi.” a declarant Mihai Guliu.
Manolache reamintește că împreună cu Gache a promovat cu Delta
Noul președinte al Săgeții a reamintit că pe vremea când ocupa aceeași funcție la Delta Tulcea, iar antrenor era același Constantin Gache, a reușit să promoveze în prima ligă. Florentin Manolache vrea ca performanța realizată atunci să se repete acum, mai ales că la Năvodari are parte de condiții mult mai bune. Conducătorul este mulțumit de promisiunile făcute de noul finanțator al echipei, declarând că s-a implicat într-un „proiect serios”.
„Noii finanțatori ai echipei m-au convins că acest proiect are suficientă susținere financiară pentru a se realiza ceva serios. Să nu uităm că Săgeata este pe locul 6 în acest moment, dar dacă nu vom reuși promovarea la sfârșitul acestui retur de campionat cu siguranță obiectivul este promovarea. Am fost președinte și la Delta Tulcea, tot cu domnul Gache antrenor principal. Am reușit atunci să promovăm, însă nu am obținut licența. Aici avem cu totul alte condiții, susținere financiară și chiar cred că este un proiect serios. Nu cred că vom avea timp să punem la punct baza sportiva în cazul în care vom promova, dar să ajungem noi acolo, pentru că le vom face pe toate așa cum se cuvine pentru Liga I.” a spus Florentin Manolache.
Babu: „Promit că o voi susține cu tot ce are nevoie”
La rândul său, noul finanțator al echipei din Năvodari a declarat că obiectivul formației antrenate de Gache va fi promovarea. În această privință, a început discuțiile cu mai multe persoane ce ar putea să le asigure baza sportivă în cazul în care Săgeata va ajunge în Liga I. Nicu Babu declară că încă nu s-a făcut niciun buget, însă spune că „voi băga în acest proiect cât va fi nevoie”.
„Sper ca tot ce ne-am propus să realizăm. Sunt alături de echipă și promit că o voi susține cu tot ce are nevoie. Încă nu ne-am făcut un buget, dar pot să vă spun că voi bagă în acest proiect cât va fi nevoie. Avem un proiect de viitor, vis a vis de baza sportivă, și sper să fie de bun augur. În cazul în care vom promova am început discuțiile cu alte baze sportive, atât din județul Constanta, cât și cu unele din alte județe pentru a putea evolua în Liga I.” a declarat noul finanțator, Nicu Babu.
4 jucători și-au reziliat contractele
În privința lotului, în acest moment se afla în probe un atacant senegalez, Mendy, iar jucătorii Florin Olteanu, Liviu Rusu, Bogdan Oprea și Marius Jianu și-au reziliat contractele de comun acord cu conducerea clubului.
Astăzi, de la ora 11:00, Săgeata Năvodari dispută o partidă de verificare, la Kavarna, cu echipa de ligă secundă bulgară, Svetkavitsa Targovishte.
Articol și foto de Alexandru RAITA