Jucătorii Farului, băgați în ședință după umilința de la Brăila

Marius ANGHEL 01 Mar. 2016, 10:59 Liga 2
Jucătorii Farului,** băgați în ședință după umilința de la Brăila

Constantin Gache, Ion Barbu și Gică Mina, antrenorii FC Farul, au avut, luni, o ședință cu jucătorii pe seama evoluției cu mult sub așteptări a echipei în meciul cu Dacia Unirea Brăila, încheiat cu înfrângerea umilitoare a „marinarilor”, scor 0-4.

Partida a fost întoarsă pe toate fețele și se speră ca, de vineri, de la meciul cu Bucovina Pojorâta, care va avea loc la Constanța, echipa să joace conform așteptărilor, iar jucătorii „să fie alții” și să arate că la Brăila a fost un accident. Fotbaliștii au spus că-și vor revizui atitudinea, că mingea e la ei acum. S-a căzut de acord că obiectivul încă nu e compromis, dar că trebuie ca „marinarii” să arate și pe teren că au experiență și că pot juca bine.

Aseară, era așteptată și o întrevedere între Giani Nedelcu, președintele Consiliului Director al clubului, și membrii staff-urilor administrativ și tehnic ale clubului. „Vrem să stabilim ce s-a întâmplat, ce a dus la rezultatul de la Brăila”, a spus Auraș Brașoveanu, președintele executiv al FC Farul.

Trei absențe cu Bucovina Pojorâta

În meciul cu Bucovina Pojorâta, care se joacă vineri, de la ora 12:00, pe stadionul „Farul”, constănțenii nu îi vor putea folosi pe fundașul Doru Bratu (eliminat, cu roșu direct, la Brăila), pe atacantul Sorin Chițu (golgheterul formației) și pe mijlocașul Ninel Corcoveanu, ambii în proces de refacere, după accidentări. Un alt mijlocaș, Adrian Ionescu, va putea evolua, accidentarea sa de la Brăila (unde a fost lovit la genunchi, ceea ce a necesitat schimbarea sa în repriza a doua) nefiind gravă. Lui Ionescu nu i s-a umflat genunchiul și se speră ca de astăzi să înceapă pregătirea. Corcoveanu va reveni după meciul cu Pojorâta (la Suceava), iar Chițu probabil că după Suceava, în partida cu SC Bacău.

Termen la Tribunal

Ieri, la Tribunalul Constanța, s-a judecat un nou termen în dosarul care are ca obiect procedura insolvenței, iar ca materie – faliment și în care FC Farul figurează ca debitor. Pe 12 octombrie 2015, instanța a admis cererile a cinci dintre foștii fotbaliști ai clubului, privind drepturi bănești neachitate (Robert Neagoe, Marian Miulescu, Daniel Ochia, Marco Enciu și Bogdan Straton) și a dispus începerea procedurii falimentului. FC Farul a contestat această decizie, iar la înfățișarea de ieri, potrivit lui Auraș Brașoveanu, „s-a luat act de faptul că s-au făcut plăți și s-a dispus către cine să fie direcționate următoarele”.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 01 Mar. 2016, 10:59 Liga 2
Pe aceeași temă