S-au săturat de umilințe! Susținătorii Dunării Călărași, reacții dure pe Facebook după 0-3 cu Metaloglobus și parcursul modest din play-out: ”Scor de neprezentare, consum de apă caldă” / ”Adio locuri de Champions League”

Răzvan STÎNGĂ 17 Apr. 2022, 14:05 Liga 2
S-au săturat de umilințe! Susținătorii Dunării Călărași, reacții dure pe Facebook după 0-3 cu Metaloglobus și parcursul modest din play-out: ”Scor de neprezentare, consum de apă caldă” / ”Adio locuri de Champions League”

Dunărea Călărași a suferit o nouă înfrângere la scor în play-out-ul Ligii 2, cedând, pe teren propriu, cu Metaloglobus, scor 0-3. Partida de sâmbătă a reprezentat al șaptelea eșec la rând pentru fosta echipă care a activat în Liga 1, care va merge în Liga 3 la finalul acestui sezon.

Dunărea Călărași, încă o înfrângere la scor, cu Metaloglobus

Dunărea Călărași nu a pus deloc probleme Metaloglobusului, care a punctat repede, încă din minutul 10, prin Alexandru Enache. Golurile din repriza a doua ale lui Ovidiu Herea și Claudiu Herea, din minutele 64 și 71, au dus la încă o înfrângere categorică pentru călărășeni în acest sezon, iar fanii au reacționat pe pagina de Facebook a clubului.

  • Primul 11 al Dunării Călărași în partida cu Metaloglobus: Al. Costache – Țenea (cpt.), M. Leca, M. D. Drăghici, Mih. Lupu, Vultur, C. Dr. Grigore, T. Popa, Calu, Moise, Coleașă;
    Rezerve: I. Alexandru – Condei, Rz. Tătaru, Primaru, Blidar, Rob. Vasile;
    Antrenor: Marius Păun;

Fanii echipei Dunărea Călărași, reacții dure pe Facebook

În postarea în care Dunărea Călărași a anunțat înfrângerea cu Metaloglobus, fanii au început să ia la rost conducerea, antrenorii, jucătorii, pe care chiar i-au ironizat. Unul dintre susținătorii echipei din Călărași a indicat începerea unui nou proiect, din Liga 4.

Retragerea prieteni , sa o luam de jos gen; Rapid, Craiova ușor răspândit și noi măcar liga a doua doamne ajuta”, ”Anca O VICTORIE TIMETIO TOT ASA TRAIASCA ACADEMIA DIN CALARASI SUMTETI PENIBILI”, ”Înfrângere, baaaa înainte sa jucați după ce ca va faceți de ras mai și postați, nu mai postați d****u sau nu mai ieșiți pe teren baa ca suntem de tot rasul”, ”ATI VANDUT MECIUL”, ”Ce rusine nu dai tu un gol de atătea etape pregătire mediocră!”, ”Scor de neprezentare consum de apă caldă!!!” sau ”Adio locuri de Champions league”, sunt doar câteva dintre mesajele needitate ale fanilor Dunării Călărași, în postarea de mai jos.

Dunărea Călărași, la al șaptelea eșec la rând în partida cu Metaloglobus

Anterior eșecului cu Metaloglobus, Dunărea Călărași a mai pierdut alte șase partide la rând, cu Dacia Unirea Brăila (scor 0-1), CS Comunal Șelimbăr (scor 0-5), Poli Timișoara (scor 0-3), ”U” Cluj (scor 0-3), Unirea Slobozia (scor 0-8) și FC Hermannstadt (scor 0-6). Ultimul rezultat pozitiv pentru Dunărea Călărași datează din etapa a 16-a a sezonului regular din Liga 2, din 4 decembrie, când câștiga, acasă, cu Dacia Unirea Brăila (scor 3-1).

Până să meargă în Liga 3, Dunărea Călărași mai are două meciuri în play-out-ul Ligii 2, cu Poli Iași, în deplasare, și cu FK Miercurea Ciuc, pe teren propriu.

În ierarhia Grupei A a play-out-ului Ligii 2, Dunărea Călărași e pe penultimul loc, 6, cu 7 puncte, cu un golaveraj de 0-12. Sub ea se află doar Dacia Unirea Brăila, 5 puncte, iar pe 5 se clasează Poli Timișoara, 24 de puncte.

Aceste contracte salariale (n.r. – ale juniorilor de la echipa mare) vor crește la finalul sezonului Ligii a 2-a în funcție de evoluția fiecăruia iar planul nostru este să avem în lot cât mai mulți călărășeni. Aceasta este și cerința suporterilor care au solicitat în mod expres să avem la echipă și călărășeni. Le oferim acum o șansă unică.

Ei trebuie să joace în teren, nu să fie spectatori în tribune. Eu vă spun că sunt foarte mulți tineri talentați. Vor avea evoluții bune însă pe moment trebuie să avem răbdare cu ei și să-i susținem, să le oferim încredere”, spunea Aurel Stan, administratorul judiciar al Dunării Călărași, despre situația de la echipă, în urmă cu exact o lună.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1230-in-deschiderea-etapei-a-5-a-a-play-off-ului-ligii-2-liderul-cauta-a-doua-victorie-consecutiva-ialomitenii-vor-primele-puncte-din-deplasare-19227674

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/ziaristii-au-plecat-ca-sa-nu-va-mai-deranjeze-niciodata-opinie-anda-deliu-19227678

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-se-autopropune-antrenor-la-poli-timisoara-dupa-ce-a-batut-o-cu-cs-comunal-selimbar-sper-ca-intr-un-viitor-sa-ajung-sa-antrenez-aici-acum-sa-stea-linistiti-ca-nu-se-pune-problem-19227668

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sibienii-merg-in-ghencea-cu-gandul-la-razbunare-in-fata-stelei-si-la-mentinerea-pe-locul-2-marius-maldarasanu-performanta-vine-o-data-cu-sacrificiul-19227665

https://liga2.prosport.ro/seria-1/profesorul-cristian-pustai-si-a-lasat-elevul-sa-vorbeasca-dupa-meciul-castigat-cu-ripensia-liviu-rusu-spune-ca-buzoienii-plang-si-acum-dupa-play-off-19227663

 

 

Răzvan STÎNGĂ 17 Apr. 2022, 14:05 Liga 2
Pe aceeași temă