Clubul Politehnica Iași continuă să strângă cureaua la maximum posibil. După ce a renunțat la opt jucători în această iarnă și a negociat la sânge cu mai mulți fotbaliști din lot pentru diminuarea contractelor, însă a făcut și patru achiziții, dintre care trei sunt străini, conducerea grupării din Copou a luat măsuri și la nivel administrativ.
Astfel, pentru a echilibra cât mai mult bugetul, oficialii ieșeni au decis să externalizeze serviciul financiar-contabil și să renunțe la contabilele de la club, economia fiind de 5.000 de euro pe lună, susține Politehnica, fără a preciza și ce cheltuieli va avea cu această externalizare.
”Pentru a reducere cât mai mult a cheltuielile, conducerea executivă a decis să externalizeze serviciul financiar-contabil. Măsura își va avea efectul începând cu data de 1 martie 2022. Am luat această decizie strict din necesitatea reducerii cheltuielilor și le mulțumesc pentru munca depusă atât doamnelor de la contabilitate cât și celor de la magazinul din Iulius Mall. Poli face astfel o economie de aproximativ 5 mii de euro pe lună, sumă foarte importantă pentru club. De la 1 martie, vom mai avea doar 6 angajați pe partea administrativă. De la începutul lunii viitoare vom colabora cu o firmă în ceea ce privește activitatea financiar-contabilă. Legat de magazin, suntem în discuții avansate cu un partener și vom amenaja un spațiu la stadion de unde susținătorii echipei noastre să-și procure produse cu însemnele clubului”, a declarat managerul general al clubului, Florin Briaur.
Această decizie a venit după ce clubul a anunțat tot astăzi, 25 februarie, faptul că s-a încheiat auditul comandat din luna noiembrie a anului trecut.
”În perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, S.C. MRD AUDIT CONSULTING S.R.L. a efectuat un audit la clubul nostru.
Scopul a fost de a realiza procedurile agreate cu privire la verificarea dacă sistemul contabil implementat la nivelul Asociației oferă o imagine fidelă asupra elementelor bilanțiere pentru exercițiile financiare încheiate ale anilor 2019, 2020 și pentru perioada ianuarie-august 2021.
Concluziile auditului pot fi consultate în documentul atașat: click aici.”
Altfel, la meciul de sâmbătă, cu FC Brașov, lovitura de începere va fi dată de Florin Tănasă, un suporter al formației din Copou care a rămas fără o mână și un picior în urmă cu câțiva ani, în urma unui accident feroviar.
Pe stadion va fi și o urnă mobilă, astfel încât spectatorii prezenți la meci să poată dona pentru Florin, care are nevoie de câteva mii de euro pentru a-și cumpăra noi proteze.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-optimist-inaintea-debutului-in-noul-an-contra-fc-brasov-putem-sa-terminam-acest-campionat-fara-nicio-infrangere-antrenorul-politehnicii-iasi-a-impus-echipei-patru-o-19220597
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-incepe-batalia-pentru-evitarea-retrogradarii-cu-un-meci-dificil-in-deplasare-cu-poli-iasi-calin-moldovan-un-are-piperul-la-el-pentru-jocul-din-copou-insa-surprinde-cu-a-19220591
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-singurul-fotbalist-ucrainean-din-romania-mesaj-de-pace-de-la-iasi-mykhaylo-plokhotnyuk-imi-fac-griji-pentru-familia-mea-pentru-ucraineni-sunt-un-patriot-al-ucrainei-ramaneti-19220477
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-ravasit-dupa-izbucnirea-razboiului-in-ucraina-mesajul-tulburator-primit-din-partea-mamei-sale-care-a-trait-pe-viu-al-doilea-razboi-mondial-19220468
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-sfaiter-cere-rabdare-si-promite-transparenta-in-cheltuirea-bugetului-politehnicii-iasi-sa-aveti-incredere-ca-banii-vor-fi-foarte-bine-gestionati-si-cei-ai-iesenilor-dar-si-cei-priva-19220441
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/poli-iasi-si-alexandru-cretu-alaturi-de-un-tanar-suporter-iesean-care-si-a-pierdut-o-mana-si-un-picior-daca-imi-cumpar-o-proteza-functionala-pot-face-mai-multe-19217640