Restart fals, pentru antrenorul Cristian Lupuț, la Viitorul Pandurii! Echipa ”globe-trotter” a pierdut cu SCM Gloria Buzău, dar poate sta liniștită în privința retrogradării, chiar dacă face figurație și la următoarele meciuri din play-out

Mircea OGLINDOIU 03 Apr. 2021, 15:43 Liga 2
Restart fals, pentru antrenorul Cristian Lupuț, la Viitorul Pandurii! Echipa ”globe-trotter” a pierdut cu SCM Gloria Buzău, dar poate sta liniștită în privința retrogradării, chiar dacă face figurație și la următoarele meciuri din play-out

În prima etapă din Grupa B a play-out-ului din Liga 2, Viitorul Pandurii a fost o umbră palidă a echipei care, cu doar două săptămâni în urmă, avea șanse uriașe de calificare în play-off și visa la promovarea în Liga 1.

N-a avut însă succes, cum spera finanțatorul, iar meciul cu SCM Gloria Buzău, scor 2-4, disputat sâmbătă dimineață la Târgu Jiu, a fost unul nedemn de o echipă care vrea să evite retrogradarea.

Viitorul Pandurii nu va avea însă emoții în această privință, deoarece are 32 de puncte, liniștitoare. E adevărat, că, după prestația lamentabilă cu Gloria, a fost depășită în clasament de Petrolul și că distanța de Unirea Slobozia, echipa aflată, în continuare, pe loc de baraj pentru menținerea în Liga 2, s-a ”micșorat” la 12 puncte, după ce ialomițenii au remizat astăzi la Chiajna, scor 1-1 cu Concordia. Ținând cont că mai sunt de jucat doar cinci meciuri și că echipele angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării vor pierde puncte la meciurile-directe, Viitorul Pandurii poate ceda liniștită și restul jocurilor!

Revenind la jocul cu SCM Gloria Buzău, care a consemnat revenirea antrenorului orădean Cristian Lupuț pe banca tehnică a echipei gorjene, după 8 luni, de la despărțirea de vara trecută, cu tam-tam, Viitorul Pandurii a fost învinsă, astăzi, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-2).

”A fost sub așteptările mele”, a spus antrenorul Lupuț, după umilința cu Gloria

Lupuț, fost antrenor al echipei Viitorul Pandurii în sezonul 2019-2020 și fost antrenor, anterior, la Luceafărul Oradea, cealaltă echipă controlată de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, al cărei lot a fost mutat, în vara lui 2019, la Târgu Jiu, s-a arătat dezamăgit de ceea ce a găsit acum în orașul de pe malul Jiului!

E, totuși, fericit că s-a reîntors la echipa de la care plecase cu scandal. ”Am revenit la Târgu Jiu și mă bucur enorm că am revenit la această echipă. M-am reîntors cu mare plăcere, știam în mare parte lotul de jucători, cu care am lucrat sezonul viitor, însă, meciul de astăzi a fost sub așteptările mele. Aveam mare încredere că puteam scoate un rezultat bun, dar se pare că ratarea obiectivului i-a afectat mult pe băieți. S-a văzut la ei o lipsă de încredere. Cert e că trebuie să mergem mai departe! Caracterele puternice se văd însă în aceste momente! Asta le-am și transmis jucătorilor în vestiar și sunt convins că putem redeveni echipa care am fost până acum și că de săptămna viitoare lucururile se vor schimba. Eu sunt convins că ei meritau să joace acum în play-off”, a declarat Lupuț.

  • Golurile meciului dintre Viitorul Pandurii și SCM Gloria Buzău au fost marcate de Adi Chică-Roșă (22), Ciprian Petre (45+2), Sebastian Ghinga (57), Gheorghe Andronic (76), pentru oaspeți, respectiv Darius Buia (69 – penalty, 90+2). Al doilea gol al lui Buia aparține, de fapt, lui Alin Țegle, cel care a șutat la poartă. Pe direcție a fost și Buia, care a atins mingea, însă devierea nu a schimbat traiectorie. Arbitrul l-a creditat însă pe Buia cu reușita, eronat.

Antrenorul speră se semneze în vară prelungirea contractului! Va păți ca în urmă cu un an?

Noul contract al antrenorului Cristian Lupuț e valabil până la finele sezonului actual, cu drept de prelungire!

”Obiectivul meu e să termin play-out-ul pe primul loc. Nu am avut timp să vorbim despre un obiectiv pe termen lung! La vară, după ce se va termina acest play-out de fapt, voi discuta cu conducerea, vom vedea ce jucători vor să mai continue la noi și apoi vom putea trasa un obiectiv pentru sezonul următor. Eu am semnat contractul pe 3 luni, plus o înțelegere pe încă două sezoane”, a declarat Lupuț, la finalul jocului cu SCM Gloria.

Și vara trecută, când i-a expirat contractul, a avut o opțiunea de prelungire, de comun acord, cu Viitorul Pandurii, dar, după ce, inițial a primit asigurări că va continua la Târgu Jiu, peste câteva zile conducerea i-a închis ușa în nas! Acum, Lupuț pare să fi șters mizeria cu buretele și e bucuros că reia colaborarea!

”Contractul meu mai e valabil până pe 30 iunie 2020, dar am avut o discuție cu conducerea. Mi-am dat cuvântul că rămân. Pentru mine e important și cuvântul, iar ei au același punct de vedere. Nu sunt probleme. Totul e în regulă. Am avut o discuție cu patronul Nicolae Sarcină și cu conducerea. Nu e nimic oficial, dar am ajuns la un acord verbal. Nu ne-am întâlnit, dar lucrurile sunt destul de clare. Vrem un obiectiv mai îndrăzneț din sezonul următor. Vrem să se batem cu șanse la primele locuri”, declara Cristian Lupuț pe 11 iunie 2020.

”La întrebarea de ce nu am rămas ar putea să răspundă numai şi numai conducerea. Nu puteam să accept salariul care mi s-a propus şi consider că este o lipsă de respect față de munca pe care am făcut-o în aceşti ani. Eu zic că mi-a fost propus acel salariu ca să nu accept prelungirea. Tot timpul m-au amânat pentru prelungirea contractului. Şi nu mi s-a adus la cunoştinţă absolut nimic referitor la tăieri salariale. Nu m-a înștiințat nimeni că sunt probleme cu banii. Nu au existat astfel de discuţii. Eu doar am insistat pe lotul de jucători, pentru că ştiam că avem un lot foarte valoros la nivel de Liga 2. Un lot care poate sezonul acesta ar fi putut să emită pretenții”, spunea, peste câteva zile, Cristian Lupuţ motivele despărțirii de Viitorul Pandurii! Ulterior semna cu Aerostar Bacău, de la care era demis după doar patru etape din acest sezon, după patru înfrângeri și niciun gol marcat de nou-promovata în Liga 2.

Clubul cu origini în Vâlcea a jucat în 4 județe, în 3 ani!

De altfel, seriozitatea la Viitorul Pandurii, club ce speră, sau care cel puțin spera, că va deveni noua echipă-fanion a Gorjului, e pusă la îndoială nu doar de afirmațiile lui Lupuț din urmă cu 8 luni, ci de modul cum a luat ființă.

Inițiat s-a numit ACS Șirineasa, apoi a jucat în patru județe, Vâlcea, Hunedoara, Mehedinți și Gorj, și a purtat practic trei denumiri diferite, în decurs de doar doi ani!

Un nou caz s-a petrecut în această săptămână, când antrenorii Flavius Stoican și Cosmin Frimu și-au dat demisia! Ultimul a dezvăluit, joi, în exclusivitate pentru Liga2.ro, murdăria și jocurile de culise care a dus la demitere. Pentru apariția acestui articol, clubul Viitorul Pandurii a retras reporterului Liga2.ro acreditarea la acest meci, cu câteva ore înainte de joc, dorind să aplice tactica ”pumnul în gură”. A motivat că nu verificase inițial lista acreditărilor și că alți 20 de jurnaliști s-au acreditat înainte!? O minciună sfruntată a clubului lui Nicolae Sarcină.

Etapa viitoare, Viitorul Pandurii va juca la Unirea Slobozia, în 10 aprilie, de la ora 11:00. Rămâne de văzut dacă echipa lui Sarcină va face iar figurație pe teren, cum se aude că a făcut cu Dunărea Călărași și SCM Gloria Buzău! De retrogradat, nu mai poate retrograda!

Foto principal: Aurelian Trifan / SCM Gloria Buzău

Mircea OGLINDOIU 03 Apr. 2021, 15:43 Liga 2
Pe aceeași temă