Război aplanat

22 Mar. 2010, 18:06 Liga 2
Război** aplanat

Chiar dacă miercuri ar fi trebui să aibe loc la Federația Română
de Fotbal judecarea cazului Ana Maria Prodan – Andrei Chivulete,
acest lucru nu va mai avea loc după ce astăzi, președinta clubului
FC Snagov și tânărul arbitru au aplanat conflictul, iar totul s-a
terminat pe cale amiabilă.

Astfel, după ce în urmă cu două săptămâni, Ana Maria Prodan a
lansat un atac dur asupra arbitrului ce a condus partida din
deplasare a ilfovenilor cu Petrolul, iar Florin Chivulete, fostul
arbitru internațional și tatal „centralului” acuzat, i-a răspuns
ironic președintei, totul pare dat uitării.

„M-am întâlnit astăzi la Federație cu Andrei Chivulete
și tatăl său, am stat de vorbă și am ajuns la aplanarea
conflintului pornit după meciul cu Petrolul. Am greșit și eu, a
greșit și el și din această cauză nu cred că avea rost să ne
judecăm. Așa cum eu sunt o fire vulcanică și nu trebuie să fiu
luată în seama, așa și el trebuia să se consulte cu asistentul și
după ar fi trebuit să ia o decizie asupra penalty-ului. Amândoi
suntem la început de drum și putem face greșeli.”
, a
declarat pentru Liga2.ro, Ana Maria Prodan.

Președinta Snagovului sprijină în continuare promovarea tinerilor
arbitri, dar speră ca greșelile comise de aceștia să fie doar
întâmplătoare și nu intenționate. „Sunt de acord să mă
arbitreze arbitri tineri, dar măcar să fie atenți și să nu mai
greșească. Așa cum eu sunt singura femeie președinte din Liga a
II-a și ar trebui să fiu protejată, așa și eu nu voi mai comenta la
cald arbitrajul.”
, a încheiat Ana Maria Prodan.

Articol scris de Marius
Anghel

22 Mar. 2010, 18:06 Liga 2
Pe aceeași temă