Conducerea grupării FC Rapid speră ca echipa să poată disputa partidele de pe teren propriu din ediția 2014-2015 a Ligii I pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu, chiar dacă arena nu este omologată pentru a găzdui meciuri din primul eșalon.
Pentru partidele din următorul sezon Rapid are ca opțiuni stadioanele din Chiajna și Piatra Neamț, ambele înscrise în dosarul de licențiere depus la 31 martie la FRF, dar și Stadionul Giulești – Valentin Stănescu.
Conform regulamentelor în vigoare, conducerea FC Rapid trebuie să depună o cerere la Liga Profesionistă de Fotbal prin care își anunță oficial intenția de a evolua în Liga I și în Cupa Ligii pe Stadionul Giulești. După depunerea contractului de închiriere cu administratorul CS Rapid, Stadionul Giulești urmează să fie analizat de Comisia pentru ordine și siguranță a Ligii Profesioniste de Fotbal, singura care poate omologa arenele care găzduiesc partide din primul eșalon.
Echipa Rapid, care a obținut licența pentru ediția 2014-2015 a Ligii I printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, va juca primul meci în noul sezon, la 16 iulie, pe teren propriu, cu CS Universitatea Craiova, în turul preliminar al Cupei Ligii.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)