Rapid, alături de Petrolul, au propus Federației Române de Fotbal și Ligii Profesioniste de Fotbal ca, în cazul în care decide ca noul sezon al Ligii 1 să treacă de la 14 la 16 echipe, actuala ediție de campionat a primei ligi să nu se încheie pur și simplu, fără ca ultimele clasate să riște să retrogradeze. Giuleștenii și-au expus propunerea făcută federației și în mod public, printr-un comunicat emis prin intermediul site-ului oficial.
Rapid vrea ca toate echipele care vor evolua în noua ediție de Liga 1 să-și câștige acest drept pe teren.
”Propunem ca primele două clasate la finalul competiției ligii a doua să promoveze direct în prima ligă, în timp ce echipele clasate pe locurile 3, 4 și 5, în Liga 2, să dispute meciuri de baraj pentru accederea în Liga 1 cu ultimile trei clasate din prima divizie.
Clubul clasat pe locul 12 în prima ligă urma să dispute oricum o partidă de baraj, în timp ce cluburile clasate pe locurile 13 și 14, inițial retrogradate direct, primesc sansa de a-și păstra locul de pe prima scenă prin merit sportiv, pe teren, nu printr-o decizie administrativă”, susține Rapid.
Chiar dacă nu îl numește, clubul giuleștean e împotriva ideii ca Dinamo să evite retrogradarea ”altfel decât în iarbă”, aceasta fiind, în primul rând, și ideea conducătorilor fotbalului de a trece Liga 1 de la 14 la 16 echipe, pentru a salva trupa din ”Ștefan ce Mare”, aflată acum într-un mare impas.
”Clubul FC Rapid salută ideea, vehiculată în spațiul public, de modificare a numărului competitoarelor din Liga 1 de la 14 la 16.
Acest demers însă nu trebuie să aducă avantaje nemeritate (și mai ales necâștigate pe teren) niciunui club.
De aceea, în spiritul fair-play-ului și al respectării prevalenței meritului sportiv, clubul Rapid a solicitat amendarea propunerii, în sensul câștigarii dreptului de a juca pe prima scenă a fotbalului românesc exclusiv pe teren.
În opinia noastră, niciun club, indiferent de numele său, nu trebuie să evite retrogradarea din prima ligă, sau sa obțină promovarea în Liga 1, altfel decât în iarbă!
Astfel, propunem ca primele două clasate la finalul competiției ligii a doua să promoveze direct în prima ligă, în timp ce echipele clasate pe locurile 3, 4 și 5, în Liga 2, să dispute meciuri de baraj pentru accederea în Liga 1 cu ultimile trei clasate din prima divizie.
Această propunere prezintă, în opinia noastră, beneficii pentru toate cluburile implicate.
Clubul clasat pe locul 12 în prima ligă urma să dispute oricum o partidă de baraj, în timp ce cluburile clasate pe locurile 13 și 14, inițial retrogradate direct, primesc sansa de a-și păstra locul de pe prima scenă prin merit sportiv, pe teren, nu printr-o decizie administrativă.
În acest context, este de subliniat faptul ca toate echipele angrenate în competiția pentru evitarea retrogradării/accederea în Liga 1 își vor demonstra capacitatea de a rămâne în Liga 1/accede în Liga 1 exclusiv pe teren.
Avem convingerea că toate cluburile de la nivelul ligii a II-a susțin această propunere, în cazul în care sistemul competițional pentru sezonul 2020/2021 va urma să se desfășoare într-un format de 16 echipe.”
Cu două etape rămase până la finalul play-out-ului Ligii 1 și alte câteva restanțe din rundele trecute, ultimele trei clasate sunt Chindia (20 puncte, 10 meciuri), Dinamo (21 puncte, 7 meciuri) și Poli Iași (26 puncte, 12 meciuri).
În play-off-ul Ligii 2, cu o echipă rămasă de disputat, pe locurile care ar juca baraj (3, 4 și 5), conform solicitării celor de la Rapid și Petrolul, sunt Campionii FC Argeș (26 puncte), Turris Oltul Turnu Măgurele (25 de puncte) și Rapid (24 puncte).
Petrolul e ultima în play-off, cu 22 de puncte, fără nicio șansă să prindă locul 3, însă dacă FRF acceptă propunerea cu cele trei baraje, atunci echipa ploieșteană mai are șanse să urce pe locurile 4 sau 5, astfel că va avea miză pentru ea partida cu CS Mioveni, de duminică, din ultima rundă a play-off-ului. Rapid, în schimb, chiar dacă va câștiga cu Turris Oltul, tot nu e sigură de promovare sau de locul 3, acum de baraj, fiindcă depinde și de rezultateme celorlalte două partide din etapa a 5-a.
Șansele la promovare ale echipelor UTA, Campionii FC Argeș, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele și Rapid în ultima etapă a play-off-ului le puteți citi în articolul atașat mai jos.
În ultima etapă vor fi meciurile: CS Mioveni – Petrolul Ploiești, Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele și Campionii FC Argeș – UTA, toate programate duminică, de la ora 18:30.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-si-petrolul-au-propus-federatiei-inca-doua-baraje-intre-echipele-din-liga-1-si-liga-2-daca-se-decide-trecerea-la-un-campionat-cu-16-cluburi-victor-angelescu-explica-motivul-demersului-19141635
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calcule-toate-variantele-de-rezultate-care-decid-echipele-promovare-in-liga-1-sau-prezenta-la-baraj-uta-cs-mioveni-campionii-fc-arges-turris-oltul-turnu-magurele-si-rapid-sunt-in-lupta-directa-s-19141428
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cinci-cluburi-din-play-out-s-au-opus-prelungirii-sezonului-decizia-modului-in-care-se-incheie-liga-1-se-ia-la-frf-barajul-de-promovare-ar-putea-avea-loc-intr-o-singura-mansa-19141593