La câteva zile după manșa secundă a barajului pentru promovarea în Liga 3, pierdută de campioana Sibiului, ACS Păltiniș Rășinari, în fața campioanei din Harghita, CS Gheorgheni, meci în care brigada de arbitri avându-l pe Eduard Ioniță la centru a avut o prestație vizibil în favoarea adversarului, antrenorul Păltinișului îi aduce acuzații grave lui Eugen Pîrvulescu, fostul arbitru asistent din Mediaș în prezent managerul echipei din Liga 2 FK Miercurea Ciuc.
Pîrvulescu nu a rămas fără reacție în fața acuzelor aduse de antrenorul Dragoș Năstase.
În vizorul celor de la ACS Păltiniș Rășinari, după ratarea promovării în Liga 3 în urma înfrângerii de la Gheorghieni, scor 0-1, după 1-1 în tur, meci la finalul căruia au acuzat grave erori de arbitraj ale brigăzii conduse de tulceanul Eduard Ioniță, a intrat acum și nimeni altul decât Eugen Pîrvulescu, fostul arbitru asistent din Mediaș, de câțiva ani oficial la FK Miercurea Ciuc.
Dragoș Năstase, antrenorul Păltinișului, susține, într-o declarație postată pe pagina oficială de Facebook a clubului din Rășinari, că a fost sunat de două ori de Pîrvulescu înaintea barajului, fostul arbitru avertizându-l că echipa sa nu are nicio șansă să promoveze în Liga 3. ”De acolo pot să spun că a început «jihadul»”, spune Năstase.
Se justifică: ”Ceea ce s-a întâmplat la meciul de baraj este o corecție aplicată de Eugen Pârvulescu, cel care m-a sunat înainte de baraj cu 3 săptămâni (pot arăta asta în desfășurătorul telefonului meu) de două ori și încerca să mă avertizeze că nu o să promovăm pentru că echipa adversă are mai mulți bani și influență și că noi, o echipă mică, nu o să avem șansa să promovăm. I-am repetat că ne dorim și avem tot sprijinul primăriei de la Rășinari și de acolo pot să spun că a început «jihadul»”.
Păltiniș Rășinari și CS Gheorghieni s-au întâlnit prima dată în barajul pentru promovarea în Liga 3 pe terenul de pe Valea Ștezii, meciul terminându-se nedecis (1-1).
Antrenorul Dragoș Năstase spune că și la acest joc maniera de arbitraj a ”centralului” băimărean Norbert Kemenes a fost una cu probleme:
”La primul meci, chiar dacă arbitrajul a părut OK, la multe faze a lăsat de dorit, culminând cu faptul că aceștia erau de etnie maghiară și, la una din fazele în care trebuia să arate cartonaș roșu, la o intrare foarte dură asupra lui Ionuț Frățilă, nu a făcut-o spunându-i jucătorului în cauză în limba maghiară: «Pleacă de aici că trebuia să-ți dau cartonaș roșu». Arbitrul nu știa că jucătorul nostru știe maghiară.”
Kemenes a fost ajutat la cele două linii de Daniel Lar, de asemenea din Baia Mare, și de Toth Krisztian din Petrești.
Dragoș Năstase a făcut lumină și asupra eliminării sale din minutul 16 al meciului de la Gheorghieni. Acesta susține că, după ce unul din jucătorii lui, fundașul Adrian Vintilă, s-a trezit cu un cot în figură de la un adversar, infracțiunea rămânând nepedepsită, i-a spus asistentului de pe acea parte că îi va reclama la DNA pe cei din brigadă pentru că s-au cazat la Miercurea Ciuc.
”În retur, lucrurile au stat mult mai prost pentru noi. Începând cu eliminarea mea din minutul 16, după un fault grosolan asupra lui Vintilă, cot aplicat în figura jucătorului, la care «centralul» nu a acordat nimic și a lăsat jocul să continue, moment în care i-am spus tușierului: «Nu se poate așa ceva, ați dormit la Pârvulescu, la Ciuc, vă reclam la Dana» (aluzie la DNA). El l-a chemat pe «central» prin cască și i-a spus: «Dă-i roșu, dă-i roșu» și în momentul respectiv am fost eliminat.
Se poate verifica unde a dormit brigata de arbitri cu o seară înainte de meciul retur”, mai spune Năstase.
Dragoș Năstase mai susține că, din momentul în care el a fost trimis dincolo de gard, ”centralul” Eduard Ioniță a avut o prestație și mai… pe față cu harghitenii.
”După acest moment au început toate hoțiile de pe lume. Faulturi neacordate, penalti neacordat la Cosovanu, penalti neacordat la Standima, opriri din acțiune chiar dacă nu era ofsaid, totul culminând cu acordarea unui penalti pentru echipa gazdă, fază care mi s-a părut din alt film, unul tragi-comic. Tot ceea ce a făcut această brigadă a fost sută la sută împotriva noastră”, a completat antrenorul Păltinișului.
La faza în care Eduard Ioniță a dictat, uluitor, lovitură de la 11 metri la o fază în care Csocs a sărit în portarul Rășinariului (video), care reținuse mingea în propriul careu, jucătorii sibieni s-au îndreptat spre tușier pentru a protesta.
În momentul respectiv, în incinta suprafeței de joc și-au făcut apariția mai mulți jandarmi și polițiști locali, ceea ce contravine regulamentelor în vigoare pentru că în interiorul stadioanelor ordinea trebuie asigurată de stewarzi
Mai mult, sub pretextul că ar fi căutat un suporter, jandarmii ar fi pătruns, după meci, chiar în vestiarul rășinărenilor!
”Pregătirea meciului de către echipa gazdă a însemnat să aducă 10 jandarmi care au intrat în teren și 4 polițiști locali care au păzit brigada. Acești oameni nu aveau voie pe teren. La finalul meciului, jandarmii au intrat peste noi în vestiar invocând căutarea unui suporter!”, a mai spus Năstase.
De asemenea, Năstase acuză că, la finalul meciului, primii care au coborât din tribună pentru a-i felicita pe harghiteni pentru promovare a fost chiar managerul echipei din Miercurea Ciuc. Totodată, antrenorul Păltinișului îl acuză pe Eugen Pîrvulescu că l-ar fi stropit cu apă pe Ioan Duma, președintele AJF Sibiu.
”La finalul meciului, primul om care a coborât pe teren, în zona de joc, fără ca el să aibă acest drept, a fost patronul echipei Csikszereda (n.r. – este vorba despre Zoltan Szondi, președintele FK Miercurea Ciuc, nu patron al clubului), care felicita pe toată lumea, chiar și brigada de arbitri și pe domnul observator. De asemenea, în tribună râdea și era foarte fericit Eugen Pârvulescu, probabil de isprava pe care a reușit-o el, acesta fiind omul care a aruncat cu apă pe președintele AJF Sibiu.
În final, ca o concluzie EUGEN PÂRVULESCU, ai câștigat meciul! Felicitări!
Să nu uităm un lucru domnilor: Karma nu are deadline!”, mai spune, în încheiere, Dragoș Năstase.
Managerul FK Miercurea Ciuc s-a declarat surprins de cele postat de ACS Păltiniș Rășinari în legătură cu el. Eugen Pîrvulescu susține că este prieten vechi cu Dragoș Năstase și spune că l-a sunat doar pentru a-l felicita după victoria din ”finala” campionatului, cu LSS Voința Sibiu.
”Chiar sunt surprins de declarațiile făcute de Dragoș Năstase. Da, am vorbit cu el la telefon după victoria cu Voința, din campionat, l-am felicitat, pentru că în acel meci s-a jucat titlul județean. Dar, atât! Cu «Tăselu» (n.r. – Dragoș Năstase) mă cunosc de atâția ani… Am citit ce a declarat… Văd că spune că l-am întrebat dacă vor să promoveze, dacă sunt condiții la Rășinari, chiar m-am bucurat că am auzit că la Rășinari se fac lucruri frumoase pentru fotbal. Alte discuții n-au fost”, declară Pîrvulescu, pentru Tribuna.
Eugen Pîrvulescu mai susține că arbitrii sunt liberi să-și aleagă unde se cazează și întărește faptul că el a fost doar în calitate de spectator atât la meciul de la Rășinari, cât și la cel e la Gheorghieni. ”Văd că spune (n.r. – Dragoș Năstase) că arbitrii meciului de la Gheorghieni au dormit la Miercurea Ciuc. Nu a fost meciul meu, nu mă interesează unde au dormit. La mine, cu siguranță nu! Arbitrii se cazează unde vor ei.
Eu am fost prezent și la meciul de la Rășinari, și la cel de la Gheorghieni în calitate de spectator, am fost împreună cu președintele clubului meu, FK Miercurea Ciuc, pentru că avem câțiva copii tineri împrumutați la Gheorghieni și am venit să-i vedem. Atât!”, a adăugat managerul clubului harghitean cu echipă de seniori în Liga 2.
Pîrvulescu a avut cuvinte de laudă la adresa rășinărenilor, iar despre faza penalty-ului spune că este posibil ca arbitrul Ioniță să fi sancționat o eventuală călcare a jucătorului Gheorghieniului de către portarul Piko.
”Cred că echipa asta, din Rășinari, chiar merita să promoveze, dacă își vedeau de joc și dacă aveau un antrenor pe bancă. Ei, la Gheorghieni, din primul minut au început să protesteze la orice decizie a arbitrului, s-au certat cu spectatorii din tribună. Au avut două bare, au avut vreo zece lovituri libere de la 20-30 de metri de poarta adversă. Le-a scos cineva mingea din poartă cumva? Au avut pe final un om în plus în teren, erau mai proaspeți, ce i-a împiedicat să înscrie și să promoveze?
La faza penalty-ului, mi s-a părut că portarul lor l-a călcat pe vârful ghetei pe jucătorul de la Gheorghieni, de aceea ar fi dat lovitură de la 11 metri”, a adăugat fostul arbitru asistent medieșean.
Eugen Pîrvulescu a recunoscut că a avut o dispută cu președintele AJF Sibiu, dar susține că acesta l-ar fi înjurat, moment în care l-a stropit cu apă.
”În ceea ce-l privește pe domnul Duma (n.r. – președintele Asociației Județene de Fotbal Sibiu), da, l-am stropit cu sticla cu apă. Domnia sa a dat să coboare pe teren, să scoată echipa din Rășinari de pe teren. M-a înjurat, nu știu în ce calitate a lui și de ce pe mine, care eram doar un spectator la meci… Am vrut să sar la el, dar m-a oprit președintele meu, moment în care mi-am ieșit din minți și l-am stropit cu apă”, a mai spus Pîrvulescu.
”Repet, îmi pare rău pentru Rășinari, ar fi meritat promovarea, ambele meciuri au fost foarte slabe, cu multe «chifle» și «lumânări» de ambele părți… Dar, Rășinariul merita să promoveze. Îmi pare rău că fac astfel de acuzații. Cred că declarațiile pe care le fac cei de la Rășinari sunt pur și simplu din frustrare, că nu au reușit să promoveze deși au avut atâtea ocazii din preajma careului advers, două transversale, om în plus pe final…”, a concluzionat Pîrvulescu.