Rapid e în stare de şoc, după ce golgheterul ei a fost prins dopat. Victor Angelescu, după vestea primită de Cătălin Hlistei: ”Suntem foarte speriați!” | EXCLUSIV

Andrei PREOTU, Daniel VLAD 27 Sep. 2020, 21:37 Liga 2
Rapid e în stare de şoc, după ce golgheterul ei a fost prins dopat. Victor Angelescu, după vestea primită de Cătălin Hlistei: ”Suntem foarte speriați!” | EXCLUSIV

Rapid este în stare de șoc! Golgheterul echipei și, totodată, al campionatului Ligii 2, Cătălin Hlistei (26 de ani) a fost prins dopat în urma unei testări antidoping. Principalul acționat al Rapidului, Victor Angelescu, a confirmat că fotbalistul va ajunge la Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD). Acesta a precizat că este vorba despre o testare efectuată în sezonul trecut.

Victor Angelescu, după ce Cătălin Hlistei a fost prins dopat: ”Suntem șocați!”

Angelescu se teme de ce e mai rău, după ce Cătălin Hlistei a fost depistat pozitiv la un test antidoping, vestea fiind primită de fotbalist după ce Rapid a pierdut sâmbătă pe terenul celor de la Fotbal Comuna Recea, scor 1-2.

”Suntem șocați! Am înțeles că lui Hlistei i s-a descoperit în organism o substanță, dar nu știm despre ce este vorba. Mâine a fost convocat de urgență la ANAD, el și doctorul nostru. În acest campionat nu a făcut niciun control. E vorba de campionatul trecut. Vă dați seama că suntem foarte speriați. Vom afla mâine mult mai multe lucruri”, a spus Victor Angelescu pentru ProSport.

Cătălin Hlistei e golgheterul Rapidului și al Ligii 2

Cătălin Hlistei este golgheterul Rapidului și al Ligii 2 după cinci etape. Mijlocașul ofensiv a înscris câte o dată în toate cele cinci jocuri desfășurate de el și echipa sa în acest debut de sezon: 3-1 cu Viitorul Pandurii, 2-1 cu Pandurii, 3-0 cu CSM Slatina, 1-1 cu Turris Oltul și 1-2 cu Fotbal Comuna Recea. În primele trei jocuri a înscris de fiecare dată din penalty.

Hlistei joacă la Rapid de când echipa era în Liga 3, din ianuarie 2019, iar în sezonul trecut a avut 25 de meciuri și 8 goluri, fiind, la fel, golgheterul echipei giuleștene. În cariera sa a mai jucat pentru UTA, Pandurii și Sportul Snagov.

Rapid l-a adus pe Hlistei de la Sportul Snagov, în contul unei datorii a lui Cătălin Rufă la Victor Angelescu, foști asociați la echipa ilfoveană falimentată între timp. Fotbalistul mai are contract cu giuleștenii până în vara lui 2021.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-hlistei-cel-mai-in-forma-jucator-al-rapidului-prins-dopat-anad-a-pornit-deja-o-investigatie-19150009

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-adrian-iencsi-dupa-primul-esec-al-sezonului-pentru-rapid-ce-le-a-transmis-jucatorilor-la-pauza-19149755

https://liga2.prosport.ro/seria-1/e-o-rusine-pe-care-am-mai-trait-o-nu-asta-antrenam-nu-de-asta-ne-numim-rapid-parca-jucam-cu-barcelona-nu-mai-dadeam-o-pasa-reactie-dura-a-capitanului-voicu-dupa-esecul-de-la-re-19149766

Andrei PREOTU, Daniel VLAD 27 Sep. 2020, 21:37 Liga 2
Pe aceeași temă