Rapid CFR Suceava ar putea lua altă denumire, cea de Foresta. Când vrea președintele Moldovan să se facă schimbarea

Marius ANGHEL 08 Jul. 2015, 16:58 Liga 2
Rapid CFR Suceava ar putea lua altă denumire, cea de Foresta.** Când vrea președintele Moldovan să se facă schimbarea

Vara trecută, conducerea clubului Rapid CFR Suceava a încercat înaintea startului sezonului din Liga 2 să schimbe denumirea echipei în FCM Suceava, însă, din cauza timpului scurt, nu a putut intra în posesia hotârârii juridice, astfel că a abandonat acest demers pentru acest an. Acum, șefii Rapidului au anunțat că au primit aprobarea să schimbe numele, însă nu o vor face în acest an, deoarece nu vor să piardă finanțarea de la autoritățile locale.

Președintele Dumitru Moldovan susține că sunt șanse mari ca, din 2016, Rapid CFR Suceava să aibă un nume care stârnește nostalgii printre microbiști. FCM Foresta Suceava ar putea fi noua denumire a clubului din Liga 2.

„S-a discutat mult, dar noi avem bugetul de la primărie aprobat pe Rapid CFR Suceava și nu putem schimba denumirea. Am vrut să ținem secret până la anul, dar ni s-a aprobat de la Minister denumirea de Fotbal Club Municipal Foresta Suceava. Ne gândim să începem demersurile în luna februarie, iar proiectul pe 2016 pentru finanțare de la primărie să îl facem pe noua denumire. Dacă cei din Consiliul Local își vor da acordul, din vara lui 2016 vom funcționa sub denumirea de Fotbal Club Municipal Foresta Suceava”, a anuntat, citat de gazetasv.ro, Dumitru Moldovan.

Altfel, Munteanu a mai anunțat că aducerea portarului Andrei Rohețki din Anglia a eșuat, astfel că s-a ajuns la un acord cu Academia „Gheorghe Hagi” în privința împrumutului tânărului Vlad Hânțescu, goalkeeper care în sezonul recent încheiat a evoluat la FC Voluntari.

Marius ANGHEL 08 Jul. 2015, 16:58 Liga 2
Pe aceeași temă