David Miculescu a înscris golul care putea aduce promovarea echipei UTA, însă Rapidul a revenit după pauză prin „dubla” semnată de fundașul Facundo Mallo și s-a impus cu 2-1. Prin urmare, arădenii trebuie să le țină pumnii celor de la Petrolul sau să se bucure de o remiză între Turris Oltul și CS Mioveni, pentru a aconta locul de Liga 1 înainte de deplasarea cu probleme din Trivale.
După un prim act în care lucrurile păreau sub control, tripla schimbare a lui Dan Alexa, dar mai ales introducerea lui Sefer, au înclinat balanța în favoarea Rapidului. „Nu cred că schimbările Rapidului au fost problema. Și noi am jucat fotbal, am pus în practică ceea ce facem la antrenamente de atâta timp. Nu putem da vina pe cineva, când pierdem, toţi suntem vinovaţi. Trebuia să fim mai lucizi în fața porții la ocaziie create”, a spus, citat de Sport Arad, Miculescu, al cărui tată a făcut parte din lotul UTA-ei la precedenta promovare pe teren a echipei arădene, în urmă cu 18 ani. „Într-adevăr, cred l-aș fi făcut foarte fericit și pe tata, m-aș fi bucurat ca golul meu să aducă victoria sau măcar egalul prin care de azi eram deja promovați. Din păcate, nu a fost să fie”, a adăugat „decarul” UTA-ei.
O parte dintre suporterii arădenii și-au apostrofat favoriții la finele meciului cu Rapidul. „Nu știu ce să spun, câtă dreptate au. Până la urmă, suntem pe locul 1, noi am muncit să ducem echipa până aici și mai avem un meci de disputat. În plus, dacă rezultatele de marți ne vor fi favorabile, putem promova chiar înaintea ultimei etape”, mai crede mijlocașul de 19 ani.
Miculescu regretă că s-a ratat momentul promovării în condițiile în care fanii erau pregătiți să declanșeze fiesta. „Evident că o promovare pe teren ar fi fost mai frumoasă decât una din fața televizorului. Dar, chiar dacă vom fi promovați încă de marți, mergem la Piteşti să învingem pentru a ne asigura primul loc. Ne vor lipsi cu siguranţă Moise și Bustea, dar avem rezerve bune care îi pot înlocui”, a concluzionat tânărul mijlocaş.
Golul cu Rapidul a fost cel de-al treilea pentru David Miculescu în acest sezon, după reuşitele din deplasare cu Metaloglobus şi Csikszereda.
Sursa: Sport Arad
Foto: Ciprian Petcuț (Sport Pictures) și UTA Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-rapid-meciul-care-ii-poate-promova-pe-aradeni-si-pe-bucuresteni-i-ar-putea-lasa-in-liga-2-partida-din-etapa-a-4-a-a-play-off-ului-se-joaca-duminica-de-la-1700-laszlo-balint-si-a-con-19140897
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-nu-s-a-vazut-la-tv-galeria-aradeana-dura-cu-absolut-toata-lumea-dupa-meciul-pierdut-cu-rapid-atat-cat-era-cocotata-pe-gadul-vecin-stadionului-cat-si-in-parcare-ce-m-a-deranjat-e-ca-i-19141120
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-echipei-uta-n-au-scapat-nici-ei-de-furia-suporterilor-dupa-ce-s-a-ratat-sarbatoarea-promovarii-matematice-la-finalul-meciului-cu-rapid-laszlo-balint-a-mers-in-mijlocul-fanilor-va-19141092
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciprian-rus-reclama-un-penalty-neacordat-pentru-uta-in-jocul-cu-rapid-a-fost-am-simtit-contactul-dupa-meci-am-inteles-ca-am-cazut-prea-tarziu-capitanul-aradenilor-e-convins-ca-e-19141139
https://liga2.prosport.ro/seria-1/batrana-doamna-obosita-de-farmecul-vietii-uta-va-trebui-sa-sufere-pana-in-ultima-etapa-a-play-off-ului-din-liga-2-pentru-a-reveni-in-liga-1-meciul-cu-rapid-unul-19141085
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-e-la-al-doilea-esec-din-play-off-dar-florin-ilie-nu-dezarmeaza-luam-cele-trei-puncte-cu-arges-si-sarbatorim-alaturi-de-fani-care-a-fost-strategia-cu-rapid-19141046