Situați la câteva puncte de locul al doilea și în același timp
foarte aproape de promovarea în Liga I, FC Snagov a demonstrat prin
joc și prin lotul de care dispune în acest moment că poate realiza
imposibilul. Aflați într-un moment în care au depășit de mult cea
mai bună performanță din istoria clubului, conducerea ilfovenilor
s-a temut ca noua situație să nu afecteze jucătorii și a decis
înaintea mini-cantonamentului de la Poiana Brașov să coopteze în
interiorul echipei și un psiholog. Aducerea unui specialist, Jeni
Chiriac, în consilierea psihologică și psihoterapiei a adus
liniștea atât de benefică unui obiectiv atât de măreț.
Aflată la prima experiență în domeniul fotbalistic, psihologul
Jeni Chiriac a început prin a cunoaște jucătorii, a le descoperi
modul de gândire și de raportare la obstacole sau probleme și mai
apoi în a îi consilia pe aceștia în vederea găsirii de noi
atitudini, noi resurse personale sau de grup în abordarea și
rezolvarea optimă a acestora.
Au fost deschiși jucătorii la prima dumneavoastră zi la
club? Cum i-ați găsit?
– Am găsit o echipă motivată individual, receptivă la dialog și
schimbare.. Au surprins prin deschiderea lor. La nivel de echipă
sunt cel puțin trei jucători care au jucat în Liga 1 și au mai
beneficiat de ședinte de lucru cu un psiholog, însă fiecare a avut
experiențe diferite. Unii au considerat-o benefică, alții
nu.
Credeți că orice echipă ar trebui să ia exemplul Snagovului
și să aibe un psiholog la echipă?
– Foarte mulți recurg la o astfel de alegere mai mult
experimental decât pentru un proiect de viitor. Omul se teme de
ceea ce nu cunoaște sau poate controla, adesea asociind ideea de
psiholog cu aceea de a avea neapărat o problemă de rezolvat,
nevalidând beneficiul dezvoltării personale sau cel al optimizării
performanțelor proprii, și poate refuza o interacțiune cu un
specialist în domeniul psihologiei.
Ce ați încercat să aduceți nou la
fotbaliști?
– Mi-am propus (în acord cu ceilalți membri ai echipei) să ne
axăm pe ceea ce înseamnă ideea de autocontrol, de conștientizare și
o mai bună gestionare a resurselor proprii individual și în echipă.
Contează mult încrederea în forțele proprii și în reușita echipei,
prezența de spirit, capacitatea de autofeedback într-o manieră
constructivă etc; de exemplu, în timpul meciului este recomandat să
știi cum să te detașezi în condițiile unui act ratat sau a unei
răsturnări de scor, fără să cazi în „certitudinea” înfrângerii și
să te axezi numai pe jocul de fotbal. Și aici vorbim de cultivarea
unei mentalități de luptător, deopotrivă cea de
învingător.
Purtăm discuții pe marginea modalităților de reprezentare a
unui obstacol și a felului cum, în situații limită sau de criză,
această reprezentare îi poate împiedica sau sabota uneori în
găsirea unor soluții optime de rezolvare, plecând de la felul lor
de a gândi și simți sau de a-și ordona prioritățile atunci când
sunt pe teren, cât și în afara lui. Un drum poate fi făcut mai ușor
sau mai greu ca urmare a lucrurilor pe care le tragi după tine.
Poti veni pe teren încărcat de probleme ce țin de viața personală,
fără să poți să le lași la intrarea pe stadion, simțindu-le
apăsarea. Uneori îți poti propune să le lași deoparte, ai impresia
că ai reușit, și la prima emoție negativă să îți pierzi
autocontrolul, scăzându-ți astfel rezistența la frustrare care îți
poate afecta calitatea jocului sau interacțiunea la nivel de echipă
fără să îți dorești acest lucru, încărcându-i și pe ceilalți
jucători. Conștientizându-ți cu ajutorul specialistului „bagajul”
excedentar acumulat în „arena” vieții, te poți elibera de el și pe
terenul de fotbal să joci foarte bine, nu doar bine.
Credeți că, după cu i-ați simțit, jucătorii Snagovului au o
mentalitate de campioni?
– Fiecare dintre ei are o motivație diferită, însă au aceeași
țintă și își doresc să devină campioni. Combinația dintre vârste,
unii mai maturi, alții tineri, i-au făcut să se completeze perfect.
În cazul seniorilor, experiența își spune cuvântul, pe teren dau
tot ce pot, transmițându-le celor mai tineri din încrederea și
siguranța lor. Cei tineri sunt încrezători, energici, enatuziaști;
visează la ceva mai bun și joacă pentru a fi
remarcați.
Care jucător credeți că îndeplinește cel mai bine rolul de
lider al echipei?
– În teren, actualul căpitan (Alexandru Radu) e cel mai bun în
această postură. Reușește să coordoneze cel mai bine restul echipei
pe teren. În afara terenului nu există un alt lider informal, ci
grupuri cu afinități variate. Cel mai mult m-a bucurat că există
comunicare la nivel de echipă și că este o echipă
motivată.
Încercați să le ridicați moralul și fotbaliștilor ce nu
joacă?
– Vorbesc foarte mult și cu cei ce nu joacă. Într-adevăr pot
exista probleme și din acest punct de vedere la nivelul unei
echipe. Unii dintre jucători prinși în iureșul propriilor dorințe
de promovare sau de a demostra antrenorului ceea ce pot, riscă să
se simtă afectați de deciziile antrenorilor. De ce am ales să
folosesc verbul „a simți”? Simplu. Realitatea fiecare dintre noi o
percepem adesea din perspectiva propriilor noastre nevoi, dorințe,
aspirații, fiind o percepție subiectivă și prin urmare, în funcție
de frustrări, insatisfacții sau supărări, putem lua uneori anumite
decizii mult prea personal sau ele ne pot demoraliza fără să vrem
etc. Prin urmare astfel de decizii pot avea un impact de moment
pozitiv la unii și negativ la alții. Un jucător care se antrenează,
care dă tot ce poate și crede că trebuie să fie întotdeauna
titular, este afectat de o decizie în care nu este folosit pe
teren. Se poate demoraliza, gândește că oricum dacă tot nu a jucat
în ultimele trei meciuri, de ce să se mai antreneze să fie mereu
pregătit sau de ce să se mai concentreze să dea tot ce poate.
Cultivarea răbdării și a perseverenței le este cea mai
benefică.
Psiholog Jeni
Chiriac
Competentă în consiliere psihologică și psihoterapie, în psihologie
clinică și psihologia muncii
Master în sexologie, victimologie și psihologie judiciară
Masterand în comunicare publică și securitate națională
Membru a Comitetului Filialei Teritoriale București a Colegiului
Psihologilor din România, comisia de deontologie
Consilier de specialitate al Asociatiei Nationale a Tatilor din
Romania
(www.jenichiriac.ro / www.onlinedrsex.ro)
„Eu știu cât de mult contează ajutorul unul psiholog
la echipă. Jucătorii au nemulțumiri și prin colaborarea cu ea am
încercat să destindem atmosfera. Îmi doresc să discute cu ea orice.
Sunt apropiați de vârstă. Face teste, merge cu autocarul, i-am dat
mână liberă și nu am obligat pe nimeni să vorbească cu ea. Am
recurs la această colaborare și pentru că ne temeam că jucătorii
vor ajunge într-un punct în care se vor vedea cât de sus au ajuns
și să se sperie.”, Ana Maria Prodan, președinte FC
Snagov.
„Se vede o schimbare atât în teren, cât și în afara
acestuia. A avut discuții cu fiecare jucător, i-a îmbărbătat. Este
un câștig pentru echipă și pentru obiectivul nostru, chiar dacă
suntem doar în Liga a II-a.”, Cristian Țermure,
antrenor FC Snagov.
„Venirea ei la echipă este un lucru bun. Ne-a ajutat. A
venit înaintea cantonamentului de la munte, acolo unde am avut
discuții atât în grup, cât și personale. Ne-a unit și a făcut să
dispară micile tensiuni dintre noi. Nu multe echipe sunt obișnuite
cu un psiholog, însă noua ne-a mers bine.”, Alexandru
Radu, căpitan FC Snagov.
FC Snagov întâlnește astăzi, de la ora 11:00, la Ghermănești,
Dunărea Galați într-un meci de totul sau nimic. Dacă ilfovenii au
nevoie de puncte în a rămâne aproape de Sportul și a spera la
promovare, gălățenii sunt pe loc retrogradabil și o nouă înfrângere
i-ar putea îndepărta de Gloria Buzău, echipă cu același număr de
puncte.
Articol scris de Marius
Anghel