Prosport a intrat în laboratorul celei mai bune școli de fotbal din România

Publicat: 12 Dec. 2011, 09:58 Actualizat: 12 Dec. 2011, 09:59 Liga 2

Prosport Focșani a primit invitația Academiei Hagi de a disputa mai multe meciuri amicale cu diferite grupe de vârstă, dar să și vadă pe viu întreaga bază de pregătire. Trei victorii pentru copiii de la Academia Hagi, un rezultat de egalitate și un succes pentru Școala de Fotbal Prosport. Acesta este bilanțul clubului focșănean de la Constanța.

Delegația Școlii de Fotbal Prosport s-a îmbarcat de la prime ore ale dimineții de sâmbătă pentru a ajunge în laboratorul celei mai titrate academii de fotbal din România. „A fost o zi de excepție pentru toată lumea. S-au jucat șase meciuri de verificare cu reprize de câte 10,15,20 și 25 de minute la grupele 1999-2000, 2001, 2002, 2003 și 2004. Chiar daca a fost o zi destul de obositoare pentru micuții fotbaliști, aceștia s-au prezentat la înălțime și au rămas plăcuți impresionați de baza sportivă a Academiei. Cinci terenuri cu gazon sintetic și două cu gazon natural te întâmpină încă de la intrarea în academie. Lucrările nu sunt încă terminate, dar toți copiii academiei se pot antrena în conditii de excepție, suprafețele de joc fiind de ultimă generație. A fost o zi frumoasă, iar copiii de la Prosport au rămas cu o amintire de neuitat”, a declarat președintele Prosport, profesorul Laurențiu Muscalu.

Colaborare strânsă între Academia Hagi și Prosport Focșani

În acest an, Academia Hagi a venit în Focșani la invitația Școlii de Fotbal Prosport și a participat cu mai multe echipe la Cupa Promenada-Prosport. „Promenada și Prosport au organizat patru turnee de anvergură în numai un an de zile. Academia Hagi nu numai că ne-a onorat cu prezența, dar a prezentat la startul competițiilor cele mai bune grupe de copii. Timpul a trecut și colaborarea dintre Hagi și Prosport a devenit tot mai solidă. Va fi un permanent schimb de experiență între grupele de copii, antrenori, dar și cele două conduceri. Academia Hagi face la toate grupele selecție la nivel național. Sperăm ca, în curând, să vedem câți mai mulți juniori de la Prosport care să facă pasul spre marea performanță și să se alăture Academiei Hagi”, a continuat profesorul Laurențiu Muscalu.

Trofee pentru Prosport Focșani în anul 2011

Grupele 2002 și 2003 de la Prosport au reușit să se impună în multe meciuri la turneele la care au luat parte. București, Constanța, Brașov, Călărași, Brașov, Galați, Brăila, Buzău, sunt doar câteva dintre orașele pe care grupele antrenate de Marian Bruatru le-au cucerit din punct de vedere sportiv.

„Micuții sportivi antrenați de Prosport au reușit să aducă la club o sumedenie de trofee. Medalii de argint obținute la un puternic turneu desfășurat la Brăila. Medalii de bronz la Călărași. Locul al doilea și al treilea la Cupa Promenada Mall, dar și multe premii individuale obținute de Robert Vrânceanu, Dragoș Oprea, Denis Bonta, Grigore Alexandru, Camil Petrovici, Alexandru Ladaru și Bogdan Brutaru. O parte dintre cele mai importante trofee cucerite de Prosport Focșani le puteți vedea în vitrina aflată pe galeriile de la Promenada Mall, lângă Zvon Cafe”, a subliniat președintele Prosport, Laurențiu Muscalu.

Juniorii au reușit și ei să facă o figură frumoasă în campionatul de juniori desfășurat la Bacău unde au obținut un merituos loc trei din cele 16 echipe înscrise. Grupele 2000 și 2001 s-au impus în campionatul din Bacău reușind să ocupe locul întâi la ambele categorii de vârstă. La fel și grupele 2002 și 2003. Acestea au câștigat fără probleme competițile la care au luat parte în Bacău. Aflate la început de drum, grupele 2004 și 2005 au reușit în urmă cu două săptămâni să câștige pe terenul celor de la Junior Galați cu 2-1 și 3-0. „A fost un an bun pentru Prosport. Mulțumim copiilor, parinților și colaboratorilor pentru sprijinul acordat”.

Vine Moșul la Prosport Focșani

În zilele următoare, copiii de la Prosport vor avea parte de o mare supriză. Aceștia se vor întâlni cu Moș Crăciun care va veni cu tolba plină de cadouri. „La fel ca și anul trecut, toți copiii de la Prosport vor primi cadouri cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă. Micuții sportivi vor trebui să se pregăteasca bine și să învețe cântecele și poezii pe care să le prezinte Moșului. Dulciuri, diplome și multe suprize doar pentru copiii de la Școala de Fotbal Prosport Focșani în ajun de Crăciun”, a spus președintele Prosport, profesorul Laurențiu Muscalu.

Prosport are un colectiv profesionist de antrenori

Școala de Fotbal Prosport Focșani face înscrieri la toate grupele de copiii. Începând de la grupele 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004, continuând cu cei mai mici, 2005, 2006, 2007 și 2008. Colectivul de antrenori al Școlii Prosport Focșani este următorul: Ionuț Constantinescu, Marian Brutaru, Petrică Ene, Rodinel Stan, Adrian Schimeste și Laurențiu Muscalu. Toți au licență de antrenori UEFA „A”, „B” și „C”. Pentru mai multe amănunte puteți accesa site-ul clubului www.prosport2009.ro sau să sunați la numărul 0754.929.159.

articol scris de George Dumitru

Publicat: 12 Dec. 2011, 09:58 Actualizat: 12 Dec. 2011, 09:59 Liga 2
Pe aceeași temă