Promovați 80%

08 Mar. 2009, 17:41 Liga 2
Promovați 80%

Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului, crede că promovarea în Liga I a formației pietrene este asigurată în proporție de 80%. Oficialul Ceahlăului spune că doar accidentările cumulate cu suspendările din lot mai pot produce fluctuații în parcursul echipei de sub Pietricica.

 

"La finalul sezonului trecut, când am retrogradat, am hotărât să restructurăm lotul și să ne bazam pe tineret. Am spus că în cazul în care nu vom reuși să promovăm în acest sezon, în următorul vom promova la pas și apoi, timp de câțiva ani buni nu vom mai retrograda în eșalonul trecut. După trei etape, însă, am acumulat maximum de puncte și n-am avut deloc jocuri ușoare. Am decis, atunci, să schimbăm obiectivul și să ne propunem promovarea, chiar dacă acest nou țel ni se părea la început unul îndrăzneț. În momentul de față cred că promovarea este asigurată în proporție de 80-90%. Este clar că avem cel mai bun lot din serie și singurele sincope mai pot apărea la capitolul accidentări, cumulate cu suspendări. Adică, Doicaru și Fabbron, sunt nerefăcuți, l-am mai pierdut etapă trecută și pe Ionut Mihai, care a luat cartonaș roșu, apoi Bârnă, care s-a accidentat, iar acum , la Galați, pe juniorul Sofronie. Dacă aceste minusuri nu ne vor destabiliza, atunci nu vor fi probleme. Știe toată lumea un principiu din sport, și anume că nu întotdeauna cei mai buni caștigă", a declarat Gheorghe Ștefan.

 

Acesta a apreciat dăruirea jucătorilor în meciul de la Galați. "Jucătorii s-au dăruit pentru victorie, iar penalty-ul a fost unul clar, fără dubii. Pentru prima ligă nu cred că ne trebuie mai mult de trei-patru jucători pentru a ne întări lotul. Cred că vom avea din nou un lot tânăr și omogen, cu fotbaliști proveniți în mare parte din județ, care să reziste mult timp pe prima scenă a fotbalului românesc, la fel cum a fost generația trecută cu care am jucat de patru ori în cupele europene, respectiv Intertoto, unde am reprezentat cu cinste România",a mai spus Gheorghe Ștefan.
 

08 Mar. 2009, 17:41 Liga 2
Pe aceeași temă