Viitorul Constanța a promovat în prima ligă la trei ani de la înființare. Pentru Liga I, „Regele” plănuiește să stea pe banca tehnică a echipei căreia i-a dat viață și pe care o susține singur financiar.
Echipa din localitatea Ovidiu a ajuns în prima ligă. Mai precis, sâmbătă, după ultima etapă din Liga II-a, Viitorul – Săgeata (2-0).
Baza acestui succes sunt răbdarea, banii și experiența lui Gică Hagi, cel mai mare fotbalist din istoria României. După doar trei ani de când a înființat echipa, „Regele” a sărbătorit alături de jucătorii lui promovarea în Liga I și așteaptă cu nerăbdare luptele cu Steaua, Dinamo sau Rapid. Totul s-a petrecut într-o zi călduroasă de vară, anotimp care i-a priit lui Hagi de-a lungul timpului. ProSport a inventariat cele mai importante momente din cariera sa de jucător sau de antrenor, colecție la care, de sâmbătă, s-a mai adunat un moment de referință: promovarea echipei pe care el singur a înființat-o, a inventat-o și pe care o ține în viață din fonduri proprii. În câteva zile vom afla și oficial dacă „Regele” va și antrena pe Viitorul Constanța în Liga I. Va fi greu pentru el, dar va fi frumos pentru fotbal.
Debutul la națională 10 august 1983 – 18 ani
Mircea Lucescu a văzut imediat talentul pe care l-a avut Hagi ca fotbalist. Nu a ezitat și în 1983 l-a trimis în teren încă din primul minut pe Gică (18 ani) împotriva Norvegiei, într-un meci amical (0-0), disputat la Oslo. „Prezența sa în prima echipă este cel mai important câștig al României”, titra Sportul Românesc la acea vreme.
Locul cinci la „Mondial” – 29 de ani
Cel mai mare succes al României la un turneu final s-a petrecut în 1994. Văzută ca un outsider, echipa condusă din teren de Hagi a reușit un Campionat Mondial extraordinar trecând de Columbia (3-1), principala favorită a competiției, dar și de Argentina lui Batistuta (3-2), în optimile de finală. A fost un turneu la care „Regele” a reușit trei goluri superbe, cel împotriva Columbiei fiind ales între cele mai frumoase din istoria Campionatelor Mondiale, alături de reușite ale lui Pele, Maradona sau Socrates.
A îngenuncheat Realul – 35 de ani
Dacă la echipa națională a fost motorul care a dus România până pe locul 3 în clasamentul FIFA, la echipele de club, Hagi a cunoscut succesul doar la Galatasaray. Trecut prin curtea celor de la Barcelona, Brescia sau Real Madrid, „Regele” și-a găsit liniște spre finalul carierei în Turcia. Apogeul său alături de Galatasaray a fost atins în anul 2000, când a reușit să câștige Supercupa Europei împotriva lui Real Madrid (2-1), o echipă din care făceau parte Roberto Carlos, Figo sau Raul.
Antrenor la Steaua – 42 de ani
În iunie 2007 toată suflarea stelistă își vedea visul cu ochii. Patronul Gigi Becali îl numea antrenor principal pe cel mai bun fotbalist din istoria României. „Va avea mână liberă, o să facă tot ce vrea la echipă și am încredere că o să creeze o formație puternică, așa cum a fost el ca jucător”, spunea la acea vreme Becali. După o campanie de achiziții numeroasă, rezultatele nu au apărut, iar răbdarea finanțatorului a dispărut.
La doar trei luni de la instalare, Hagi pleca de la Steaua cu lacrimi în ochi, dar cu dorința de a avea propria echipă, vis împlinit doi ani mai târziu, la Constanța.
Promovarea Viitorului – 47 de ani
În 2009 Gheorghe Hagi anunța că pornește proiectul prin care vrea să revigoreze fotbalul românesc: o Academie de Fotbal, plus o echipă în liga a III-a. Mulți finanțatori îl priveau circumspecți: „E greu, Gică, să ții o echipă de fotbal!”. Trei ani mai târziu, cel mai mare fotbalist din istoria României sărbătorea împreună cu jucătorii săi promovarea în Liga I. „E o victorie mare, o performanță importantă realizată de niște puști. Cei mai mulți dintre ei nu au jucat până în acest sezon în meciuri cu miză și eu le-am fixat un obiectiv îndrăzneț”, spunea Hagi la finalul partidei cu Săgeata.
12 milioane de euro a investit Hagi în Academia pe care o are la Constanța
5 jucători are Academia la naționala U19, plus alți cinci la alte loturi mai mici
12 fotbaliști de la Academia Gheorghe Hagi are Viitorul Constanța în componență, iar sezonul viitor vor mai fi promovați alți cinci
55 de goluri a marcat Viitorul în Liga a II-a în sezonul ce tocmai s-a încheiat, având cel mai bun atac. Cu doar 18 goluri primite, echipa Regelui a avut și cea mai bună apărare
6,5 milioane de euro este cota lotului de la Viitorul Constanța, conform transfermarkt.de
Proiectul meu de aici o să fie o societate pe acțiuni, care sunt convins că va atrage mulți investitori puternici
Gică Hagi, finanțator Viitorul
Cel mai probabil, Cătălin Anghel va rămâne antrenorul echipei
Cum se făurește Viitorul
În 2009 este înființată Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și se dă startul unui proiect de 10 milioane de euro, care cuprinde atât echipe de juniori (14), cât si o echipă de seniori (Viitorul Constanța).
CS Ovidiu se retrage din Liga a III-a, lăsând locul vacant celor de la Viitorul Constanța, care în sezonul 2009 – 2010 debutează contra celor de la Viitorul Domnești (scor 2-0)
Un an mai târziu, pe data de 19 august, echipa a promovat în Liga a II-a, câștigând primul meci contra celor de la Dunărea Galați (scor 4-1).
2 iunie 2012 găsește Viitorul Constanța pe locul 1 în seria 1, dar având nevoie de cel puțin un egal pentru a promova. Reușesc să obțină o victorie în fața celor de la Săgeata Năvodari (2-0).
Staff-ul echipei
ª Gheorghe Hagi – finanțator
ª Cătălin Anghel – antrenor principal
ª Sorin Colceag -antrenor cu portarii
ª Norbert Niță -antrenor secund
ª Ciprian Prună -preparator fizic
ª au același staff de când a începutul proiectul, în 2009
Articol scris de Cristian Voinea și Sorina Opritescu