A fost stabilit programul primei etape a noului sezon de Liga 2, cu 22 de echipe la start! Nou-promovatele joacă toate în același timp

Marius ANGHEL 24 Jul. 2024, 17:40 Liga 2
A fost stabilit programul primei etape a noului sezon de Liga 2, cu 22 de echipe la start! Nou-promovatele joacă toate în același timp

Noua ediție a campionatului Liga 2, 2024-2025, în care vor lua startul, în premieră, 22 de echipe în loc de 20, spre deosebire de precedentele șapte sezoane, debutează chiar la data stabilită, 3 august 2024, nici măcar cu o zi mai devreme.

Primele șapte jocuri au fost programate de Federația Română de Fotbal pentru ziua de sâmbătă, 3 august 2024, toate urmând a începe de la ora 11:00.

Duminică are loc un joc, iar altele două sunt stabilite pentru ziua de marți, 6 august.

Partida Corvinul Hunedoara – CSC Șelimbăr a fost amânată pentru o dată nestabilită încă.

Toate nou-promovatele în Liga 2 joacă în ziua de debut a noului sezon

Stadioanele din Dumbrăvița, Focșani, Slatina, Chiajna, Mioveni și Clinceni (cu Metaloglobus gazdă) vor fi primele pe care se vor juca meciuri în noua ediție a Ligii 2, una în care se pornește, în premieră, cu 22 de echipe în loc de 20. Întreg programul sezonului regular îl poți vedea aici.

Nou-promovatele CSM Focșani și FC Bihor Oradea încep cu un meci pe teren propriu, în timp ce Metalul Buzău, AFC Câmpulung Muscel, CS Afumați și Unirea Ungheni vor debuta în deplasare. CSM Focşani și AFC Câmpulung Muscel or începe chiar cu un joc direct.

Duminică, 4 august, este programat un singur joc, FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul Piatra Neamţ, de la ora 17:00, acesta urmând a fi primul televizat în noua ediție de Liga 2. Ciucanii rămân, astfel, atractivi pentru a fi transmiși în direct la jocurile de acasă.

UPDATE: FRF a publicat pe pagina sa de Facebook programul, iar primul meci care va fi televizat va fi cel dintre FC Bihor și Viitorul Pandurii.

La Reșița și București se joacă marți

Luni nu se va juca niciun meci în Liga 2, dar, în schimb, marți, 6 august, vor avea loc două partide.

De la ora 18:30, ACSM Reșița, denumire sub care va activa de acum în Liga 2, odată cu schimbarea formei de organizare a clubului, va fi gazdă în fața retrogradatei din prima ligă FCU Craiova.

Mai apoi, de la ora 21:00, la București, Steaua întâlnește Campionii FC Argeș, în, poate, cel mai important meci al etapei.

  • Și aceste două meciuri vor fi televizate, însă rămâne de văzut pe ce canal, dacă doar pe DigiSport sau și pe PrimaSport, cele care au transmis în sezonul 2023-2024. Drepturile TV asupra meciurilor din Liga 2 au expirat la finalul sezonului trecut, iar FRF nu a anunțat public nici până astăzi câștigătorii sau câștigătorul licitației anunțate din 24 noiembrie 2023, ignorând inclusiv solicitarea unui răspuns cerut de Liga2.ro. Se merge ”pe burtă” la FRF, transparența fiind încă departe de forul condus de Răzvan Burleanu!

Meciurile Corvinului, cel puțin din primele două etape, amânate. FRF își încalcă propriul regulament pentru a favoriza echipa hunedoreană!

În fine, al 11-lea meci, Corvinul Hunedoara – CSC Şelimbăr, încă nu este programat, după ce FRF a decis să păsuiescă clubul hunedorean participant în Europa prin câștigarea Cupei României, amânându-i debutul în noul sezon de Liga 2 până când va fi eliminat din competițiile europene.

Motivul? Corvinul are gata documentele pentru a-și schimba forma de organizare, pentru a obține dreptul de promovare în prima ligă, dar nu i le poate primi FRF, deoarece și-ar pierde licența UEFA și nu ar mai putea juca în Europa.

Regulamentul FRF spune însă alt lucru, nu ceea ce a transmis președintele Răzvan Burleanu. Schimbarea formei juridice a unui club se poate face până la startul noului sezon, nu a datei de debut în campionat a respectivei echipe, în speță Corvinul, căreia federația i-a amânat, pentru început, jocurile din primele două etape și este gata să îi amâne și alte meciuri, dacă se a califica și mai departe în Europa!

Nimeni, probabil, nu va îndrăzni vreodată să conteste decizia FRF în privința Corvinului, fiindcă, altfel, va avea parte de un tratament special din partea federației, atotputernică să facă ce dorește oricând în competițiile pe care le organizează!

Mai mult ca sigur, și acest meci dintre Corvinul și CSC Șelimbăr, atunci când va fi programat, a fi televizat.

  • Așa cum v-am obișnuit, toate jocurile vor putea fi urmărite în format LIVE-TEXT pe Liga2.ro.

Program etapa 1 Liga 2, sezon 2024-2025:

sâmbătă, 3 august 2024, ora 11:00
CSC Dumbrăviţa – Metalul Buzău
CSM Focşani – AFC Câmpulung Muscel – FRF.tv
FC Bihor Oradea – Viitorul Pandurii Târgu Jiu – tv
CSM Slatina – FC Voluntari
Concordia Chiajna – CS Afumaţi
CS Mioveni – Unirea Ungheni
Metaloglobus Bucureşti – Chindia Târgovişte

duminică, 4 august 2024, ora 17:00
FK Miercurea Ciuc – Ceahlăul Piatra Neamţ – tv

marți, 6 august 2024, ora 18:30
ACSM Reşiţa – FCU Craiova – tv

marți, 6 august 2024, ora 21:00
Steaua Bucureşti – Campionii FC Argeş – tv

amânat pentru o dată încă nestabilită
Corvinul Hunedoara – CSC Şelimbăr 

Foto: Gabriela Neacșu / Campionii FC Argeș

Marius ANGHEL 24 Jul. 2024, 17:40 Liga 2
Pe aceeași temă