Un nou început la ACSM Reșița, asta dacă nu cumva clubul și-a schimbat din nou structura, în această vară, ținând cond de denumirea utilizată de primarul Ioan Popa în cadrul conferinței de presă în care au fost prezentați noul președinte al clubului și noul antrenor, și a uitat să comunice public și acest lucru.
Viorel Lolea este noul președinte, în locul lui Cristian Bobar, despărțit zilele trecute de club după opt ani, iar Dorinel Munteanu a preluat rolul de manager general, asigurat în ultimele etape din ediția 2025/26 de Liga 2 de către Leontin Doană.
Cei doi vor colabora la Asociația Club Sportiv Municitoresc (ACSM) Reșița, nu Club Sportiv Municipal (CSM) Reșița, cum a comunicat, eronat, primarul municipiului din Valea Domanului.
La conferința de presă organizată de club, marți, 9 iunie 2026, și la care a mai participat, pe lângă cei trei amintiți mai sus, și Gheorghe Filipescu, directorul general al companiei de apă și canalizare Aquacaraș, unul dintre sponsorii trupei din Valea Domanului, a luat cuvântul, pentru început, primarul Ioan Popa, care a anunțat cele două noutăți de la ACSM Reșița.
”Suntem bucuroși să vă anunțăm că, la data prezentei, am realizat câteva schimbări structurale, aș zice eu, într-o formulă nouă a clubului. Vio Lolea a acceptat solicitarea noastră, a mea și a domnului Filipescu, de a prelua rolul de președinte al Clubului Sportiv Municipal Reșița. Imediat după aceea, domnul Lolea a luat legătura cu Dorinel Munteanu, bănățean de-al nostru, pe care îl cunoaște toată lumea, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și, cei mai vârstnici dintre noi, își amintesc cu nostalgie și cu mare bucurie de participările echipei de aur a României la diverse campionate mondiale, europene, de performanțele pe care le-au făcut și la care Dorinel Munteanu a fost o parte extrem de importantă”, a transmis edilul municipiului reședință a județului Caraș-Severin.
Ioan Popa a dat asigurări de susținere financiară din partea instituției pe care o conduce, dar și din partea Aquacaraș pentru ACSM Reșița.
”Vom fi și vom rămâne alături de club. Am discutat detalii despre contractul domnului Dorinel Munteanu, despre ceea ce ne propunem, despre reconstrucția pe care ne-o dorim cu toții, și reșițenii, și cărășenii din Banatul de munte. Sper să fie într-un cea bun acest moment”, a vorbit Ioan Popa, care a vrut să-i dea cuvântul și lui Filipescu, însă acesta a făcut semn că nu vorbește și îi lasă să o facă pe Lolea și Munteanu.
În urmă cu două luni, Cristian Bobar, fostul președinte al ACSM Reșița, vorbea despre o reducere a bugetului clubului cu 25 la sută.