După ce Pandurii a amenințat că își va disputa jocurile din noul sezon pe stadioanele din Motru sau Rovinari și a amenințat Primăria Târgu Jiu cu noi procese dacă nu va prelungi contractul de comodat, edilul-șef al orașului Târgu Jiu, Marcel Romanescu (foto), pare să fi revenit la sentimente mai bune față de echipa fanion a Gorjului. Acesta a dat asigurări că Pandurii poate să joace în continuare gratis pe arena de 28 de milioane de euro, dar nu în condițiile anterioare.
”Nici nu se pune problema să nu poată juca şi aici nu vorbim de partea juridică. Ne vom da acordul ca echipa Pandurii să folosească baza sportivă de la Târgu Jiu. Mai mult decât atât, cred că voi promova un proiect de hotărâre prin care le voi acorda toate facilitățile cu care este de acord Consiliul Local. S-ar putea să și venim cu o modificare pe vechiul proiect și să le acordăm gratuitate pentru folosirea bazei sportive. Însă, reprezentanții clubului Pandurii trebuie să înțeleagă că din acest moment, adică de la terminarea perioadei pentru comodat, stadionul este al municipalității târgujiene. Că vom discuta şi vom ajunge la o finalizare a acestor discuțiilor pentru folosirea acestei baze sportive de către clubul Pandurii în mod gratuit, ceea ce mi se pare corect, este altceva. Însă baza sportivă nu mai poate fi pusă în discuţie în privinţa preluării de către clubul Pandurii”, a declarat Romanescu la Radio Accent.
În perioada următoare, Pandurii Târgu Jiu trebuie să întocmească dosarul pentru obținerea certificarii la Liga 2, inclusiv arena pe care își va disputa jocurile de pe teren propriu. Oficialii clubului gorjean au prezentat contractul de comodat încheiat cu Primaria Târgu Jiu pentru a putea juca pe stadionul Municipal, dar primarul Marcel Romanescu susţine că acesta a expirat.
În replica, principalul creditor de la Pandurii, Marin Condescu, a venit cu noi acuze, chiar și de fals în acte. Acesta susține că primarul a ”inventat” o adresă a clubului! CS Pandurii Lignitul a sesizat și Prefectura Gorj, cerând revocarea / anularea hotărârii de Consiliu Local nr. 159 din 27.04.2020, prin care s-a votat să nu fie prelungit contractul de comodat după expirarea perioadei de 15 ani, solicitare pe care clubul susține că nu a făcut-o niciodată!
”După cum știm toți, consilierii au refuzat încetarea contractului de comodat la 31 martie și atunci primarul a inventat o adresă a clubului Pandurii Târgu Jiu de prelungire a celor 15 ani de contract de comodat. A înaintat-o, la sfârșitul lunii aprilie, din nou, către consilierii locali să constate dacă sunt de acord cu prelungirea celor 15 ani. Neavând documentația necesară sau materiale, este mărturia unuia dintre consilieri, ei au crezut că resping prelungirea contractului. Ar fi culmea să pierdem înscrierea în Liga a doua după ce am avut norocul pe care l-am avut. Dacă nu vom rezolva problema, deși noi sperăm să o rezolvăm în perioada imediat următoare, pentru că am contestat ultima decizie și la Prefectura Gorj, vom juca unde putem, până când lucrurile se vor schimba. Ori își schimbă atitudinea, ori Consiliul Local își va da seama că a fost folosit în atingerea unor scopuri, și ca să evite mai târziu plata daunelor către clubul Pandurii va reveni asupra deciziei”, a declarat Condescu, conform gorjeanul.ro.
Pe arena de 12.500 de locuri de la Târgu Jiu mai joacă Viitorul Pandurii (Liga 2) și U Craiova 1948 SA (Liga 3), echipe care au plătit câte 10.000 lei / joc.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pandurii-a-stabilit-data-reunirii-lotului-urmeaza-sa-si-convinga-jucatorii-sa-semneze-prelungirea-contractelor-am-vrea-sa-i-pastram-pe-toti-sper-sa-avem-voie-sa-aducem-si-straini-de-valoar-19133135
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pandurii-ar-putea-sa-dispute-meciurile-din-sezonul-urmator-pe-alt-stadion-marin-condescu-avem-investitii-la-motru-si-la-rovinari-pe-care-conform-contractelor-din-momentul-in-care-s-a-facu-19133048
https://liga2.prosport.ro/seria-1/pandurii-a-vazut-luminita-de-la-capatul-tunelului-si-s-a-salvat-calin-cojocaru-in-culmea-fericirii-13-este-numarul-meu-norocos-tot-timpul-a-fost-si-numarul-la-casa-tot-13-este-a-iesit-bi-19132506
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marin-condescu-socheaza-contributia-mea-la-pandurii-a-fost-de-17-milioane-de-euro-printr-o-scrisoare-publica-adresata-primarului-din-targu-jiu-fostul-presedinte-incearca-sa-faca-l-19132465
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-sageti-intre-condescu-si-romanescu-primarul-e-asasinul-clubului-pandurii-vs-acolo-a-fost-hotie-pe-fata-19132185