Primarul din Târgu Jiu a respins prelungirea contractului de comodat a stadionului. Romanescu a explicat și motivul: ”Nu am garanția că Pandurii are o strategie pentru viitor.” Cum va reacționa clubul

Autor: Mircea OGLINDOIU Publicat: 28 Apr. 2020, 15:51 Liga 2
Primarul din Târgu Jiu a respins prelungirea contractului de comodat a stadionului. Romanescu a explicat și motivul: ”Nu am garanția că Pandurii are o strategie pentru viitor.” Cum va reacționa clubul

Contractul de comodat privind folosirea gratuită, pe o perioadă de 15 ani, a stadionului Municipal din Târgu Jiu, încheiat de Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu cu Primăria Târgu Jiu, pe data de 26 aprilie 2005, a expirat în această săptămână. Deși oficialii echipei de fotbal au solicitat prelungirea acestuia cu încă 5 ani, deoarece în 2014 vechea arenă a fost demolată, iar accesul pe noul stadion a fost posibil de-abia în 2019, actualul edil-șef Marcel Romanescu s-a opus.

Aceasta a motivat decizia prin faptul că CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, club aflat în insolvență, nu are o strategie de viitor. Astfel, în momentul în care se va relua campionatul, ultima clasată din Liga 2 ar trebui să plătească chirie pentru a juca pe arena care a costat 27 de milioane de euro. Majoritatea banilor au venit de la Compania Națională de Investiții.

”Proiectul pe care l-am înaintat Consiliului Local este un proiect de respingere a prelungirii acestui contract de comodat, realizat pe baza referatelor de specialitate ale direcţiilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu, după o discuţie cu aparatul de specialitate. Nu putem pune la dispoziția clubului Pandurii baza sportivă pentru încă 5 ani. Eu sunt de acord să încetăm actualul contract de comodat, după aceea să ne punem la masă şi să discutăm cu toţii, Consiliul Local, Primăria Târgu Jiu și Consiliul Județean. Eu am spus din start că putem să ne punem la masă şi să discutăm. Problema este că clubul Pandurii trebuie să ne prezinte un proiect corect, un proiect de viitor. Nu pot astăzi să vin şi să le acord această facilitate pe un termen îndelungat, în condiţiile în care, eu personal, nu am garanţia că acest club are şi o strategie pentru viitor. Nu pot să pun la dispoziţie o bază sportivă pe cinci ani sau pe zece ani, pentru că, în momentul în care discutăm despre un contract de comodat, se discută de regulă pe astfel de perioade, de cinci, zece sau douăzeci de ani. Dar nu am garanţia că acel contract de comodat va fi folosit în folosul acestui club”, a spus primarul Romanescu, după ce a înaintat, luni, Consiliului Local, un proiect de respingere a solicitării echipei Pandurii de a prelungii contractul de comodat cu Stadionul Municipal.

Pandurii se va adresa instanței

Oficialii echipei de fotbal au spus că își vor căuta dreptatea în instanță, mai ales că suprafața de joc, care a fost păstrată pe durata lucrărilor la noul stadion, a fost realizată din banii clubului, în 2011. Gazonul mai e folosit, în prezent, contra-cost, de CS Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2) și de U Craiova 1948 SA (Liga 3).

Banii sunt încasați de Primăria Târgu Jiu. „Am explicat faptul că acel contract de comodat a fost întrerupt printr-un act adiţional semnat la începerea lucrărilor la Stadionul Municipal, iar după încheierea lucrărilor nu a mai existat un alt act adiţional prin care să ni se ofere posibilitatea de a ne folosi bunurile din contract. Doar la jocuri am putut folosi terenul de fotbal sau la câte un antrenament cu o zi înainte de meciuri. Nu e normal să se finalizeze acest contract de comodat. Noi am solicitat doar să se respecte ceea ce prevăd documentele şi actul adiţional, ca acel contract să fie prelungit cu perioada în care s-au efectuat lucrări la stadion, perioadă în care clubul Pandurii şi-a asumat şi responsabilitatea de a menţine în stare bună gazonul şi acest lucru se vede, pentru că suprafaţa de joc este la nivelul la care ar trebui să fie”, a precizat directorul sportiv al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Camilian Floroiu.

Primăria Târgu Jiu, unul dintre cei cinci acționari ai CS Pandurii Lignitul, nu a mai susținut financiar clubul de mai bine de 5 ani.

Autor: Mircea OGLINDOIU Publicat: 28 Apr. 2020, 15:51 Liga 2
Pe aceeași temă