FC Argeș se va mai pregăti câteva zile în localitate, urmând ca
după aceea să plece într-un cantonament de pregătire centralizată
la Sinaia. Piteștenii vor sta la munte zece zile, pentru a-și
încărca bateriile.
„Duminică după-amiază vom merge la Sinaia și vom sta
la Motel Național, unde avem condiții bune de cazare și de masă.
Voi pune accent pe pregătirea fizică. Eu cunosc foarte bine zona și
traseele de alergare. În funcție de echipele care vor veni în zonă
să se pregătească, este posibil să luăm și un
amical”, a spus Eftimie.
Un
atacant, în probe
Până la plecarea în cantonament, alb-violeții vor să-și
completeze lotul. Astăzi, la Pitești va ajunge un atacant care a
jucat la lotul național de juniori și va fi testat de Eftimie:
„Este vorba despre Mocanu, care mi-a fost recomandat de
antrenorul lotului național Under 17, Adrian Văsâi. Este născut în
1990 și a mai jucat pînă acum în Italia. Îl vom ține cîteva zile în
probe, iar după aceea vom vedea dacă îl vom opri sau nu. Dacă va
corespunde cerințelor, îl vom lua în
cantonament.”
Aduc
doi juniori de la Școala Dobrin
În afară de atacantul Mocanu, la antrenamentele lui FC Argeș vor
mai veni și doi juniori de la Școala de Fotbal Nicolae Dobrin. Unul
dintre aceștia este mijlocaș central și este născut în 1992, iar
celălalt este atacant și va împlini în acest an 18 ani. Cei doi
provin de la grupa antrenorului Petre Calotă și vor susține probe
la echipa alb-violetă. Dacă ei vor confirma așteptările, antrenorul
Iordan Eftimie îi va lua în stagiul centralizat de la Sinaia și va
miza pe ei în retur.
Sursa: curier.ro