VIDEO / George Neagu: „Dacă vom juca, vom juca pentru club și pentru noi”

Mihai Andries 30 Apr. 2014, 14:46 Pregătiri, amicale
VIDEO / George Neagu:**

După meciul școală de la Sebiș, căpitanul George Neagu a dat o serie de lămuriri privind situația actuală de la echipă, într-un interviu video acordat celor de la Sport Arad. Neagu a recunoscut că oferta celor de la Național le-a picat la fix, pentru că echipa a avut zece zile de pauză.

„Am încercat să facem un meci amical după zece zile de pauză, să vedem cum suntem din punct de vedere fizic, din punct de vedere tactic. Inițiativa a fost a celor de la Sebiș care au apelat la noi să facem mai mult un meci școală decât unul amical și noi am acceptat propunerea lor, mai ales că venim după atâtea zile de pauză.” a comentat jucătorul de bandă stângă

În cee ce privește meciul cu MInerul Motru de sâmbătă, Neagu a ținut să precizeze că decizia de a juca sau nu, va fi una a întregului grup de jucători, iar dacă li se va permite să intre pe teren de către conducere, o vor face pentru club și pentru ei.

„În zilele următoare ne vom antrena normal, vom accepta programul propus de conducere și așteptăm sfârșitul de săptămână. Vom lua împreună o decizie dacă vom juca. Dacă vom juca, vom juca pentru club și pentru noi, nu și pentru conducere.” a declarat Neagu

VEZI INTERVIUL INTEGRAL:

 

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 30 Apr. 2014, 14:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă