Vătăjelu: „Comparația cu Chivu mă onorează, dar eu nu vreau să plec până nu joc într-o cupă europeană cu Craiova”

Bogdan Vătăjelu, unul dintre tinerii jucători transferați în această iarnă de CS Universitatea Craiova, a acordat revistei Maxima Sport un interviu în care vorbește despre cariera sa fotbalistică, de cum a ajuns căpitan la 20 de ani la Metalul Reșița, despre comparația cu Cristian Chivu, despre viața sa din afara terenului și despre obiectivul său de la echipa olteană.

– Cum de erai căpitan la Reșița la doar 20 de ani?
– Nu știu nici eu ce să zic, așa a hotărât antrenorul Pelici după plecarea lui Pârvu, căpitanul obișnuit de la Vâlcea (care ulterior s-a mutat în Reșița). Chiar nu știu din ce cauză, pentru că erau și jucători mult mai experimentați decât mine în echipă la momentul respectiv. Mie îmi place să cred că au văzut ei ceva la mine când au făcut alegerea asta.

– Ai ajuns la Reșița după ce toată echipa de la Vâlcea s-a mutat acolo, acum jumătate de an. Dar la Vâlcea cum ai ajuns?
– Paradoxul face ca eu să fiu născut în Vâlcea, în cartierul Ostroveni, dar să ajung să joc la un nivel profesionist pentru orașul meu natal abia în 2011. La vârsta de 13 ani eram la juniorii Vâlcei și am jucat un meci amical cu Steaua. Am jucat bine, am dat și-un gol, și au devenit interesați, iar în 2007 m-am transferat la Steaua. Am stat patru ani acolo, dintre care doi ani jumate i-am jucat la juniori și un an jumate la echipa a doua.

– Regreți că n-ai reușit să prinzi lotul principal la Steaua?
– Este pe undeva și un mic regret, pentru că este totuși Steaua, dar cred că plecarea de acolo a fost benefică pentru mine. Dacă rămâneam m-aș fi plafonat, cum de altfel li s-a întâmplat altor colegi de-ai mei.

– Acum mi-e și frică să te întreb cu ce echipă țineai când erai mic.
– (râde) N-am ținut niciodată cu o echipă anume, pot spune că atunci când o echipă românească juca bine și avea fotbaliști de calitate, țineam cu ea. Acum însă sunt fotbalist profesionist și țin cu echipa cu care joc.

– Ai fost comparat și de fani, și de presă, cu Cristi Chivu.
– Da, este o comparație care mă onorează, dar mai am mult până acolo, este foarte greu să ajungi la performanțele lui Chivu. Sper însă că o să am același drum ca acela al lui Chivu. Primul pas a fost făcut, pentru că și el a venit de la Reșița la Craiova.

– Numai că tu ar fi bine să stai mai mult la Craiova, el a plecat destul de repede la Ajax.
– Da, ăsta e primul meu obiectiv, să duc Craiova cât mai sus. Nu vreau să plec până nu joc într-o cupă europeană cu Craiova.

– Cu toate astea, Chivu era mai înalt și juca și fundaș central. Tu ai doar 1,71, cu ce crezi că poți compensa lipsa înălțimii?
– În primul rând, eu sunt oltean și am ambiția specific oltenească, dorința de a trece peste orice obstacol ca să reușesc. Prin muncă, inteligență în joc și intuiție cred că pot să compensez faptul că sunt scund.

Despre copilărie, origini și pasiuni

– Spune-ne despre copilăria de la Vâlcea, ce amintiri ai?
– Mulți sportivi se plâng că n-au avut o copilărie chiar lipsită de griji din cauza antrenamentelor, dar pentru mine chiar a fost o perioadă foarte frumoasă. Mă jucam mult cu copiii în fața blocului, chestii de la vremea respectivă, „vârcolacii”, „pitulușu”, iar țeava cu „cornete” o aveam mereu cu mine.

– Iar acum, adult, ce pasiuni ai, în afara fotbalului?
– Păi, îmi place să călătoresc, dar cu asta mă va ajuta meseria foarte mult, mai ales când o să joc în Champions League cu Craiova, sper să văd cel puțin patru-cinci orașe frumoase. Îmi mai plac și filmele, printre preferatele mele sunt seriile Lord of the Rings și Fast & Furious.

– Care este diferența dintre olteni și bănățeni, din cât i-ai cunoscut tu?
– Bănățenii sunt niște oameni calmi, noi, oltenii, ne aprindem mai repede. Suntem „drăcoși”, cum îi place lui Gică Craioveanu să spună.

– E o diferență chiar între oltenii din nord, din Vâlcea de pildă, și cei din sud.
– Da, într-adevăr, patima oltenească crește cu cât cobori spre sud, iar Craiova poate fi considerat centrul Olteniei, din punctul ăsta de vedere.

Atmosfera din lotul Universității și forța echipei

– Cum vezi viitorul, unde te vezi cu Craiova peste doi-trei ani?
– Anul ăsta o să văd Craiova în Liga I, sunt sigur de asta, altfel nu aș fi venit, pentru că am refuzat și oferte de la echipe de prima ligă, Viitorul Constanța sau Poli Timișoara, ca să vin aici. Ediția viitoare de Liga I cred că o vom termina în primele cinci, iar peste doi ani cu siguranță vom fi în cupele europene.

– Sunt tot mai mulți jucători care aleg să plece în campionate mai puțin valoroase sau cunoscute pentru că acolo li se oferă contracte mai mari, tu ai face asta?
– Nici nu m-am gândit la asta. Deocamdata vreau să simt gustul primei ligi cu Craiova și apoi mai vedem.

– Totuși, să zicem că tu ai avea 100.000 contract la Craiova, iar o echipă de a doua jumătate a clasamentului din Rusia, să zicem, ți-ar oferi un contract de 300.000. Ai pleca de la o echipă care joacă în cupele europene unde iei salariu mai mic la una mediocră, dar care-ți oferă bani mai mulți?
– Nu știu ce aș face în situația respectivă, dar nu, nu cred că aș pleca. Dacă eu aici joc și mă simt bine nu aș pleca în altă parte nici pentru bani de trei ori mai mulți. Filosofia mea este că trebuie să fii titular și să te simți bine la o echipă, dacă sunt îndeplinite aceste două condiții, banii contează mai puțin. Nu aș accepta nici 1.000.000 pe an dacă asta ar însemna să fiu rezervă.

– Cum ți se pare echipa Craiovei după venirile voastre?
– Universitatea mi s-a părut încă din tur o echipă foarte puternică, era evident după jucătorii pe care i-a adus: Izvoranu, Pleșan, Ljubinkovici, Curelea, Ferfelea, toți jucători mult peste nivelul ligii a doua. Acum avem o echipă chiar și mai bună și, mai important, foarte unită. Jucătorii cu experiență ne ajută mult pe noi, cei tineri, și asta este extraordinar.

– Cu toate astea, tu te înțelegi cel mai bine cu Cristi Ganea. Vă știați dinainte sau a fost dragoste la prima vedere?
– (râde) Nu, nu ne știam, chiar a fost dragoste la prima vedere. Suntem prieteni buni, într-adevăr, la amicalul trecut am jucat împreună pe stânga și ne-am înțeles foarte bine. Contează probabil și faptul că avem cam aceeași vârstă și avem pasiuni comune.

– Prazul îți place?
– Normal, doar sunt oltean!