UTA, tot fără Falub, dar cu Trică sau… Voinea

Marius ANGHEL 21 Jan. 2014, 17:50 Pregătiri, amicale
UTA, tot fără Falub,** dar cu Trică sau... Voinea

Adrian Marțian nu i-a câștigat încă încrederea noului antrenor anunțat printr-un comunicat oficial în urmă cu două săptămâni, așa că antrenamentul din această după-amiază ar trebui să fie condus din nou de Eugen Trică. Olteanul susține că se va prezenta normal la programul echipei și va dori să-și exercite atribuțiile, deși a fost anunțat de mai bine de două luni că a fost demis.

Văzând că fostul internațional a apelat la comisiile Federației, dar a și mers în justiție pentru a-și câștiga dreptatea, soluțiile fiind în așteptare, conducerea clubului a încercat să cadă la un compromis cu Trică, luându-și angajamentul să-i achite clauza de reziliere într-un anumit termen. Deocamdată, părțile nu au ajuns la o înțelegere.

În schimb, Ionuț Țabără, Dragoș Firțulescu și Dacian Bîrză pot fi considerați istorie la UTA. Cei trei jucători își vor primi astăzi dezlegările după ce au renunțat la banii pe care mai trebuie să-i încaseze, adică un total de 15 mii de euro. Lui Ardelean, Popescu și Dumitru nu li s-a oferit șansa plecării, conducerea trezindu-se la timp și realizând că este vorba despre trei fotbaliști tineri, de mare perspectivă.

În fine, la ora 15, cel care a fost chemat să o antreneze pe UTA este Florin Voinea, șeful Centrului de Copii și Juniori. Probabil, la stadion se va prezenta și Trică, situația anunțându-se incendiară.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 21 Jan. 2014, 17:50 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă