UTA a reluat antrenamentele în efectiv redus

22 Jul. 2009, 15:43 Pregătiri, amicale
UTA a reluat antrenamentele în efectiv redus

UTA și-a reluat miercuri dimineață antrenamentele după o pauză de două zile, scurt-circuitată de retragerea jucătorilor aflați sub comanda omului de afaceri Sandu Ion. Oficialii Bătrânei Doamne au decis să continue activitatea, ceea ce este extrem de important, și să se regrupeze în funcție de ultimele evenimente.
 

 

La ședința de pregătire din această dimineață au participat 18 jucători, printre ei numărându-se portarul Bujor, pe care n-a apucat să-l anunțe nimeni că trebuie să se întoarcă la Gloria Arad, precum și cei doi jucători de la Liberty Oradea, Pavel Yanchuk și El Hadji Gadio Demba, care și-au exprimat dorința de-a rămâne la UTA.

 

Singura noutate a zilei de astăzi a fost portarul Marius Mârne, pe care oficialii clubului au reușit să-l determine să se întoarcă, deși intenționează să abandoneze fotbalul. Mârne a declinat ieri după-amiază propunerea utiștilor de-a se întoarce, dar până la urmă a fost convins, cu mențiunea că prezența lui în lotul pentru sezonul viitor nu este certă, el fiind încă indecis.

 

"Asta este, acceptăm situația și mergem mai departe. Am început deja, împreună cu Giovanni să căutăm jucători și de joi încep să sosească", a declarat Ionuț Popa, referindu-se la un portar de culoare care va sosi la Arad în cursul zilei de mâine.

 

Mai sunt și alte nume pe lista oficialilor utiști, cel mai important fiind al atacantului junior… George Țucudean, a cărui situație contractuală este de așa natură încât el nu depinde nici de Gloria, nici de Atletico Arad și poate fi direcționat spre UTA, acolo unde dorește să joace, atât el, cât și părinții săi.
 

 

De asemenea, este posibil ca de la Atletico să ajungă Chindriș și Purece, care au o situație separată de ceilalți jucători retrași de la UTA. În ceea ce-i privește pe fotbaliștii retrași marți din lotul utist, situația lor nu este clară. Există posibilitatea să fie retrimiși Bătrânei Doamne, numai că Ionuț Popa nu prea îi mai dorește. Totuși, dorința tinerilor jucători de-a rămâne la UTA, dezamăgirea lor după ce au fost retrași, l-ar putea convinge pe tehnician să-i accepte, dar asta rămâne de văzut.
 

 

Articol scris de Sebastian Șiclovan
 

22 Jul. 2009, 15:43 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă