Unsprezece jucători din lotul echipei Rapid București au efectuat, luni, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS), urmând ca în cursul acestei zile să aibă loc reunirea și primul antrenament.
Dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut pentru formația giuleșteană au fost prezenți Daniel Pancu, Nicolae Vasile, Mădălin Martin, Andrei Cerlincă și Virgil Drăghia. De asemenea, au fost testați din punct de vedere medical și cei șase jucători străini transferați în această pauză competițională: Pulpo Romero, Miquel Robuste, Miguel Angel Luque, Dani Tortolero, Wilfred Moke și Jose Embalo.
Unii dintre fotbaliștii din lot, în special cei tineri aduși în urma trialurilor, au efectuat deja vizita medicală cu echipele de la care au fost transferați. De asemenea, alți jucători vor fi testați miercuri dimineață la INMS.
Romero: „Trebuie să muncim mult și să promovăm din primul an”
Portarul spaniol Pulpo Romero, transferat în această pauză competițională de FC Rapid, a declarat, luni, că toți jucătorii din lot trebuie să muncească foarte mult pentru ca echipa să promoveze din primul an în Liga 1.
„Trebuie să o luăm încet, pas cu pas. Nu ne cunoaștem încă între noi, dar trebuie să muncim mult și să promovăm din primul an”, a spus Romero, prezent, luni, la Institutul Național de Medicină Sportivă.
În vârstă de 27 de ani, portarul spaniol a afirmat că știa despre formația giuleșteană înainte de a semna contractul. „Am auzit de Rapid înainte să vin aici. Știu de stadion, de suporteri, îmi plac culorile echipei și îmi pare bine că am venit la Rapid. Nu cunosc multe despre fotbalul de aici, îmi aduc aminte că am jucat un amical împotriva Stelei anul trecut, cu AEL Limassol. Dar mai multe nu știu despre celelalte echipe din România”, a precizat jucătorul.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)