Un egal cu multe confirmări

Marian Dima 13 Feb. 2009, 14:50 Pregătiri, amicale

FC Ploiești a trecut cu bine și peste al patrulea meci amical jucat în turneul din Antalya, în care a întâlnit prim-divizionara Gloria Bistrița.  Disputat joi, 12 februarie, jocul s-a încheiat la egalitate, 2-2, la capătul unui meci frumos, cu de toate, faze de poartă, ratări, răsturnări de scor și un meci de un bun nivel.

Partida a avut loc pe unul dintre terenurile de la Adora Football Center, chiar înainte de a începe jocul dintre Steaua și Spartak Moscova. Golurile au fost inscrise de Mihalache (min. 44) și Șt. Ciobanu (60), pentru divizionara secundă prahoveană, respectiv  D. Roman (63) și Curtuiuș (72).

FC Ploiești a avut mai multe ocazii în prima repriză , evoluția elevilor lui Marius Șumudică fiind una reușită, cu un plus, la acest meci pentru linia de fundași, Mihalache, care a și marcat, în urma unei faze fixe, Rohat și cei doi nou-veniți, de la Progresul, V. Sandu și Al. Stan dând satisfacție deplină.

FC Ploiești putea deschide scorul rapid, în minutul 7, însă Mișelăricu l-a deposedat în ultima clipă pe G. Păun, scăpat singur spre poarta lui Albuț. FC Ploiești a deschis scorul în minutul 44 prin Mihalache, care a trimis în plasă, din câțiva metri, o centrare a lui Cl. Tudor. Divizionara secundă a mărit avantajul în minutul 60, prin Șt. Ciobanu, dupa o acțiune personală a atacantului aflat la primul său gol în Turcia – pătrundere în careu și șut plasat din careu. Deși a fost condusă cu 2-0, Gloria a revenit și a stopat seria înfrângerilor din meciurile amicale, patru la număr, până acum.

Atacantul Gloriei, Dan Roman, înscrie în minutul 63, apoi același jucător este eliminat de pe teren de centralul prim-divizionar ucrainean, în minutul 68 pentru cumul de cartonașe galbene. Sabău nu acceptă să joace cu un om în minus și Gloria introduce un alt jucător, ardelenii reușind egalarea, până la urmă. Nalați  a ratat o lovitura de pedeapsă, în minutul 71, apoi, la faza imediat următoare, Curtuiuș aduce egalarea, după un corner.
Fane Ciobanu putea aduce victoria, în min. 80, când a rămas singur cu portarul Albuț, care salvează în situație de « unu contra unu »,  finalul fiind unul tăios, cu faze la ambele porți și un rezultat de egalitate just, care a mulțumit și ambele conduceri aflate la meci, pe de o parte Jean Pădureanu, Florin Halagian și Dan Dragoș Crăciun, în « tabăra » ardelenilor, precum și Ștefan Chițu și Marian Manea, veniți și ei în Antalya, pentru a vedea echipa.

Consilierul sportiv, Marius Șumudică spune că : « Pentru mine, este important că punem probleme echipelor de prim eșalon și am vrut, în acest stagiu să omogenizez cele două grupuri de jucători, cei rămași din tur, și cei veniți de la Progresul. Cred eu că am reușit acest lucru ».

FC Ploiești a început în formula: G. Popa – Ov. Mihalache, Rohat, V. Sandu, Al. Stan – V. Gheorghe, Takayuki – Paulinho, Cl. Tudor, Alexe – G. Păun. Au mai intrat : Miron – E. Crăciun, I. Neagu, Păduraru, Șt. Ciobanu, Damaschin, Sidy, Gafița.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a folosit în acest meci următoarea formație: Albuț – Curtuiuș, Fizeșan, Mișelăricu, A. Mureșan – D. Roman, Negrean, Nalați, C. Petre – Silvășan, Borbely. Au mai intrat : Frăsinescu, P. Anton și Vâlcu (ex Unirea Târlungeni, aflat în probe).
 

Marian Dima 13 Feb. 2009, 14:50 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă