Începând de ieri după-amiază, și fotbaliștii de la divizionara
secundă Tricolorul Breaza au intrat într-un cantonament
centralizat, care va dura 12 zile, la un hotel din cunoscuta
stațiune prahoveană. Jucătorii vor efectua câte două și chiar trei
antrenamente zilnice, conform graficului stabilit de către cei doi
tehnicieni, Florin Stăncioiu și Costin Plăvache, de altfel un
program riguros și extrem de dur. Asta pentru că și returul
campionatului va fi unul de foc pentru „alb-albaștrii” brezeni,
formația locală aflându-se, în prezent, pe penultimul loc în
clasament, adică pe o poziție retrogradabilă.
Lotul care va suporta cu stoicism rigorile spartane impuse de
către tehnicianul Stăncioiu, ca de altfel și în anii precedenți,
are următoarea componență: Anghelache, D. Șandru, Stavarache
(portari) – Samson, B. Șandru, Andrei Stoica, Petcu, Apostol,
Olteanu, Achiței, Sterea, Vîrlan, jucător care provine de la Royal
Ghimbav (fundași); Minea, Turiac, Botea, Liuba, Pavel, Ghinoiu
(mijlocași); Ciocâlteu, Buga, Negotei, Vișan (atacanți).
Foarte probabil este ca în cantonament să mai sosească și Florin
Răuță, fotbalist aflat sub contract cu Victoria Brănești, dar care
și-a exprimat dorința de a reveni la Tricolorul Breaza, echipă
pentru care a mai evoluat în sezoanele trecute și de la care a
plecat la gruparea ilfoveană. Cum transferul lui Vasilescu la
Brănești nu s-a perfectat încă, n-ar fi exclus ca Răuță să sosească
în cel mai scurt timp posibil la Breaza și, odată cu el, alți
patru-cinci jucători. Numai că, după acest stagiu montan, Florin
Stăncioiu trebuie să respecte deciza conducerii clubului, aceea ca
lotul de jucători pentru retur să nu depășească 20 de fotbaliști!
Vor fi selecții, nu glumă!
În programul de pregătire au fost incluse, deocamdată, două
meciuri de verificare: sâmbătă cu Petrolul Lukoil Teleajen
Ploiești, iar miercurea viitoare cu Chimia Brazi, urmând ca, între
timp, în raport de starea vremii, să se stabilească și locurile de
disputare.
Sursa: ziarulpahova.ro