Trică și-a făcut programul de pregătire cu două cantonamente și cinci amicale internaționale

Marius ANGHEL 09 Dec. 2013, 16:52 Pregătiri, amicale
Trică și-a făcut programul de pregătire** cu două cantonamente și cinci amicale internaționale

Cum UTA este pe cale să scape defintiv de sub influența lui Adrian Marțian, Eugen Trică are toate motivele să se gândească din timp la un program de pregătire pentru lunile ianuarie și februarie. Antrenorul arădenilor susține că nu va da curs ofertelor pe care le are de la alte cluburi, ci dorește să îndeplinească obiectivul echipei „textiliste”, salvarea de la retrogradare. Pentru asta, însă, pe lângă câteva întăriri în cadrul lotului, „Bătrâna Doamnă” are nevoie și de o formă fizică și sportivă bună pentru meciurile pe puncte.

În acest sens, Trică și-a schițat programul de pregătire de iarnă, cu toate că încă nu are susținerea financiară pentru el. „Alb-roșii” își vor încheia vacanța pe 10 ianuarie, iar timp de zece zile se vor reacomoda cu efortul și vor bifa vizitele medicale, în așa fel încât pe 20 să poată intra într-o nouă etapă. „Aș vrea să mergem într-un cantonament montan. Eu obișnuiam să-mi duc echipele la Predeal, dar am înțeles că vom avea susținere și condiții bune de pregătire și la Moneasa. Aș vrea să încarc fizic echipa până pe 1 februarie”, a mărturisit „principalul” arădenilor.

După ce vor reveni la Arad, utiștii vor primi două zile libere și până pe 10 februarie vor continua antrenamentele pe plan local. „Între 10 și 20 februarie intenționăm să plecăm într-un stagiu de pregătire în străinătate. Am și găsit locația, este vorba despre stațiunea bulgărească, Albena (foto). Am și început să căutăm adversari pentru meciuri amicale, sunt sigur că vom găsi formații bune. În principiu vom juca cu două echipe din Bulgaria și două din alte țări. Apoi, de pe 21-22 februarie intrăm în linie pentru pregătirea importantei partide de la Satu Mare”, a mai punctat Eugen Trică, care deocamdată își petrece vacanța la București.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 09 Dec. 2013, 16:52 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă