Toc a revenit la Gloria

Toc a revenit** la Gloria

Aventura lui Bogdan Toc la Dacia
Mioveni a luat sfârșit după numai câteva zile. Pe relația Sandu
Ion-Ionuț Popa se pare că a apărut un scurt-circuit, astfel că
fotbalistul a fost chemat de urgență la Arad. Toc se va pregăti
câteva zile pe plan local și cel mai probabil va pleca apoi să
susțină probe de joc în străinătate.

Altfel, un alt fotbalist care a
activat la nivelul Ligii a II-a se află în pregătiri cu gruparea
antrenată de Leontin Pința. Este vorba de Dragoș Petrică, cel care
în toamnă a evoluat la ACU Arad, trupă pentru care a marcat un
singur gol în partida cu Minerul Lupeni și acela anulat datorită
retragerii minerilor din campionat.

Până la plecarea în cantonamentul
de la Moneasa, fotbaliștii Gloriei se antrenează pe plan local, iar
astăzi au în program un joc de verificare cu Șoimii Tauț, partidă
care urmează a avea loc pe sinteticul de la Șega cu începere de la
ora 15:30.

Articol scris de Daniel
Berar

Pe aceeași temă