Tătăran: „Program spartan de pregătire”

12 Jan. 2010, 11:45 Pregătiri, amicale
Tătăran:**

SESO Câmpia Turzii (Liga a III-a, Seria a VI-a) a demarat
pregătirile de iarnă pe data de 5 ianuarie, fiind una dintre cele
mai grăbite echipe. Timp de o săptămână elevii lui Ioan Tătăran
s-au pregatit prin parcul ,,Iuliu Hațegan,, din Cluj – Napoca și
prin pădurea Făget.

De luni, 11 ianuarie, echipa a revenit la Câmpia Turzii, unde
participă zilnic la două ședințe de pregătire. În perioada 18 – 25
ianuarie, ,,cartierul general” se va muta la Borsec, în vederea
efectuării unui program de pregătire centralizată.

,,Noi am început pregătirea un pic mai repede,
pentru că ne așteaptă un retur greu. Vom avea un program de
pregătire spartan, pentru a ne putea atinge obiectivul. După
stagiul de pregătire de la Borsec, vom susține în datele de 26 și
28 ianuarie amicale cu vecinii de la Arieșul. Evident că vom mai
avea jocuri de verificare, dar la această oră nu avem stabilită
decât dubla cu cei de la FC Silvania, în 13 și 20 februarie. Vom
avea un retur foarte greu, dar sper ca la finalul campionatului
satisfacția să fie maximă”
, a declarat Ioan Tătăran,
antrenorul celor de la SESO.

Cei din Câmpia Turzii i-au
achizitionat deja pe Cristian Moldovan (26 ani, portar – ultima
dată la FC Zalău), Bogdan Cârlan (19 ani, portar – CFR Cluj, grupa
de juniori A) și Viland (25 ani, fundas central – ultima dată la
Ulmeni).

Articol scris de Ioan ARION

12 Jan. 2010, 11:45 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă