Supărat!

16 Feb. 2009, 10:00 Pregătiri, amicale

După ce a obținut numai o victorie în Turcia, Șunda (foto) își urechează ofensiva.


Domnule Șunda, mulțumit de perioada de pregătire?

Eu spun că suntem în grafic, deși poate rezultatele nu sunt cele pe care le-am dorit. În șapte partide am obținut numai o victorie și trei rezultate de egalitate. La unele meciuri avem și scuze. Cu Borussia Monchengladbach am jucat cu rezervele. Oricum, până acum m-a interesat mai mult jocul echipei, să cristalizez un prim unsprezece, nu neapărat rezultatul.


Ce v-a nemulțumit cel mai mult în amicale?

Faptul că am ratat mult prea mult. Le-am zis și jucătorilor să fie mai atenți la finalizare. Ajungem destul de ușor în fața porții, dar nu înscriem. Fotbalul nu se joacă pe impresie artistică. Poate la unele meciuri am avut și ghinion. În ultima partidă, am dat de patru ori mingea în bară! Pe de altă parte sunt destul de mulțumit de faza defensivă.

Sunteți la cinci puncte de locul trei la finalul turului, aveți emoții cu promovarea?
Normal. Nu suntem promovați, să fie clar acest lucru. Mai avem de muncă până să ajungem în Liga I. Returul va fi unul dificil. De exemplu, în primele trei etape avem deplasări la Bihor și Deva și jucăm pe teren propriu cu Jiul. Cred că în acest moment mai sunt patru echipe care se bat la promovare: Alba, Inter Pitești, Drobeta și Vâlcea.

 

16 Feb. 2009, 10:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă