„Suntem mult mai puternici decât în tur!”

10 Mar. 2012, 19:07 Pregătiri, amicale

FC Argeș a intrat pe ul­ti­ma sută de metri cu pre­gătirea fizică și teh­nico-tactică. Echipa an­tre­nată de Viorel Du­mi­tres­cu mai are o săp­tă­mână până la startul păr­ții secunde a sezo­nu­lui. Piteștenii ocu­pă locul 5 în clasament, cu 23 de puncte, și vor în­tâlni, sâm­bătă, pe pro­priul te­ren, de la ora 11, pe FC Ma­ramureș. Alb-vio­leții au disputat în pe­rioada de pregătire 8 me­ciuri de verificare, în­re­­gis­trând patru vic­to­rii, do­uă ega­luri și două în­frân­geri (interviul esterealizat ieri, înaintea meciului amical cu FC Olt). În urma aces­to­ra, s-au pu­tut trage mai multe con­cluzii a­su­­pra stilului de joc pe care echipa îl va abor­da în re­tur, dar și asu­pra uno­ra dintre jucători, fie nou-veniți, fie dintre cei vechi. Ieri am stat de vorbă cu Vio­rel Du­mi­­tres­cu, an­trenorul prin­ci­pal al lui FC Ar­geș, ca­re ne-a fă­cut o anali­ză clară a perioadei de pregătire și a lotului pe care îl are la dispoziție.

– Cum a decurs pregătirea de iarnă?
– Din punctul meu de vedere, ne-am descurcat destul de bine. Pot spune că ne-am atins o­biec­tivul privind pregătirea fizică. La cea tehnico-tactică am unele ne­mul­țumiri, din cauza terenurilor. Condițiile meteo ne-au împie­di­cat să ne pregătim așa cum tre­buie. În mare, sunt mulțumit, chiar dacă mai avem unele lu­cruri de pus la punct.

– Au fost opt amicale amicale, dintre ca­re patru victorii, două egaluri și două înfrângeri…
– Așa este. În mare parte sunt mulțumit de rezultate, chiar dacă înfrângerea cu Bradu, echipă de divizia C, nu mi-a picat bine. As­tă-vară am pierdut toate jocurile de pregătire, iar în campionat ne-am descurcat. În jocurile de pre­gă­ti­re am încercat să rulez toți jucă­to­rii, diverse sisteme. Mai apar și rezultate negative, însă cel mai im­portant lucru este să vezi un­de s-a greșit și să în­drepți acea greșeală.

Analiza nou-veniților

– La echipă au venit cinci jucă­tori în această iarnă: Ionuț Nico­lae, Lisandru, Mirel Soare, Elias Bazzi. Să vorbim puțin despre fie­care în parte. Dulcea cum s-a descurcat?
– Destul de bine. Sunt sigur că va marca peste 10 goluri în a­cest retur. L-am adus pentru a-l înlocui cu succes pe Rover Cârs­tea. Este un vulpoi bătrân. A ară­tat că poate și îl voi folosi numai în atac.

– Bazzi va fi folosit ca fundaș?
– Este un jucător care poate fi folosit pe mai multe posturi. Este mai util echipei la mijlocul tere­nului. Este un fotbalist polivalent, cu mare experiență.

– Ionuț Nicolae cum va ajuta e­chipa?
– Este un jucător de viteză, ca­re poate dribla în viteză. În cam­pi­onatul nostru, acești jucători sînt destul de rari. Poate evolua atât ca mijlocaș dreapta, cât și stân­ga. În cazuri extreme, poate fi folosit și fundaș lateral. Are o ca­­pa­citate mare de efort și este un câștig pentru echipă.

– Mirel Soare poate fi o soluție în centrul apărării?
– Da. Este un fundaș central cu mare experiență. A evoluat în Divizia A, la Gloria Bistrița, când Sa­­bău era antrenor. A fost trans­fe­rat după aceea, iar apoi s-a ac­ci­dentat. Poate fi folosit doar ca fundaș central, iar la noi probabil își va relansa cariera.

– Despre Lisandru ce ne puteți spune?
– Este încă un copil cu un fizic impunător. Poate să crească la această echipă. Nu mă voi baza prea mult pe el în acest retur, în­să, dacă va fi nevoie, voi apela la el. Din vară, dacă se va pregăti bine, va fi om de bază.

„Este bine că nu suntem favoriți”

– Ce sistem de joc veți folosi în re­tur?
– Eu sunt adeptul sis­temului 4-4-2. Vreau ca toată echipa să a­ta­ce, dar și să se a­pe­re. Acesta este fotbalul modern! Uitați-vă la Bar­ce­lo­na! La aceas­tă echipă nu mai știi pe ce pos­turi joacă fie­care, dar fot­balul pe care îl practică te în­cân­tă.

Cum vedeți lupta pentru pro­mo­vare?
– Va fi destul de interesantă, pen­tru că în această ecuație in­tră primele șapte clasate. Cine nu va avea probleme cu ac­ci­den­tările și cu suspendările acela va câștiga. Favorite sunt Ti­mi­șoara și Bistrița, dar niciodată nu se știe. Cei de la Timișoara am văzut că au mari probleme, iar locul trei este o miză.

– Obiectivul lui FC Argeș care este?
– Al meu personal este locul 3. Este bine că nu ne bagă ni­meni în seamă și că suntem outsideri. Vom trata fie­care meci numai la victorie și vom vedea cînd se va trage linie. Echipa are potențial. Chiar dacă și calculele hârtiei nu ne dau ca favoriți, putem fi sur­priza plăcută a sezonului.

– Care sunt contracandidatele la locul 3?
– În afară de Timișoara și Bis­trița, următoarele cinci clasate. Toa­­­te s-au întărit. Contează să începi bine returul și să nu ai fluc­­­tuații de formă. Să fii constant și să tratezi toate meciurile serios.

– Concluzia finală ca­re este?
– Suntem mult mai pu­­ter­nici de­cât în tur, chiar dacă au ple­cat Rover Cârs­tea și Năs­­tăsie. A­vem șan­se la locul 3 și ne vom ba­te până în ultima e­ta­­pă pentru a­ceastă poziție ca­re ne poate duce în Liga I.

Clasament

1. Gloria Bistrița 15 10 4 1 29-13 34
2. FC Timișoara 15 10 4 1 26-10 34
3. Chindia Târgoviște 15 6 6 3 15-11 24
4. Gaz Metan Severin 15 7 2 6 21-17 23
5. FC Argeș 15 6 5 4 20-20 23
6. Unirea Alba Iulia 15 5 7 3 15-10 22
7. ALRO Slatina 15 6 4 5 17-14 22
8. UTA Arad 15 5 6 4 19-12 21
9. FC Bihor Oradea 15 5 5 5 16-21 20
10. Luceafărul Oradea 15 5 4 6 14-16 19
11. FC Maramureș 15 4 4 7 20-22 16
12. Mureșul Deva 15 5 1 9 12-29 16
13. FC Olt 15 4 3 8 14-19 15
14. CSM Râmnicu Vâlcea 15 4 2 9 15-24 14
15. Juventus București 15 2 6 7 12-17 12
16. Arieșul Turda 15 2 5 8 10-20 11

Meciurile și rezultatele din amicale:

# FC Argeș – Damila Măciuca 1-0 (0-0)
A marcat: Ionescu
FC Argeș (prima repriza): Fundulea – Garnita, Wallace, Li­san­dru, Briceag – Beuran, Răuță, Bazzi, Niculae Ionuț – Dulcea, An­ghel
FC Argeș (repriza a II-a): Rusandu – Tudor, Ionescu, Botea, Gherase – Alin Popa, Cîrstoiu, Negoiță, Marius Ion – Ivanica, Roland Stănescu
Cartonașe galbene: Răuță (2), Dulcea, Ionescu, Stănescu

# FC Argeș – Viitorul Ștefănești 9-0 (4-0)
Au marcat: Dulcea, Beuran, Ionuț Niculae, Florin Anghel (2), Ivănică (2), Alin Popa, Robert Stancu.
FC Arges (prima repriza): Rusandu – Tudor, Ionescu, Botea, Gherase – Alin Popa, Cîrstoiu, Negoiță, Marius Ion – Ivanică, Roland Stănescu. A mai intrat Robert Stancu în locul lui Ionescu, fundașul fiind eliminat.
FC Argeș (repriza a II-a): Fundulea – Garniță, Wallace, Lisandru, Briceag – Beuran, Răuță, Bazzi, Niculae Ionuț – Dulcea, Anghel
Cartonaș roșu: Ionescu

# FC Argeș – Juventus București 2-1 (2-1)
Au marcat: Dulcea, Alin Popa
FC Argeș (prima repriză): Fundulea – Tudor, Lisandru, Bo­tea, Briceag – A. Popa, Cîrstoiu, Bazzi, I. Niculae – Dulcea, Ivănică
FC Argeș (repriza a doua): Rusandu – Garniță, Wallace, Io­nes­cu, A. Cristian – Tudor, Negoiță, Răuță, I. Marius – Stănescu, Sta­n­cu.
Antrenor: Viorel Dumitrescu

# Atletic Bradu – FC Argeș 4-2 (2-1)
Au marcat: Negoiță, Dulcea
FC Argeș (prima repriza): Rusandu – Garniță, Ionescu, Bo­tea, A.Cristian – A. Popa, Cârstoiu, Negoiță, Manole – Beuran, Stă­nescu.
FC Argeș (repriza a II-a): Fundulea -Tudor, Wallace, Lisan­dru, Briceag – Stancu, Răuță, Bazzi, Ionuț Niculae – Dulcea, Ivănică

# FC Argeș – FC Olt 0-0
FC Argeș (prima repriză): Fundulea, Răuță, Wallace, Botea, Briceag, Popa, Cîrstoiu, Bazzi, Manole, Stănescu, Marius Ion.
FC Argeș (repriza a II-a): Rusandu, Wallace (Lisandru 77), Ionescu, Tudor, Briceag, Cîrstoiu, Bazzi (Negoiță 80), Nicolae, Alin Popa, Ion Marius (Ivănică 51), Stănescu (Beuran 70)

# FC Argeș – Dinamo II 0-2 (0-1)
FC Argeș: Rusandu – C. Tudora, Wallace, Botea, A. Cristian – A. Popa, Bazzi, M. Cîrstoiu, I. Marius – Dulcea, R. Stănescu.
Au mai intrat la pauză: Soare, Lisandru, I. Niculae, Beuran, Garniță, Negoiță

# FC Argeș – Girom Albota 2-2 (1-2)
A marcat: Alin Popa (2)
FC Argeș (prima repriză): Croitoru – Răuță, Botea, Lisandru, Briceag – Popa, Cîrs­tea, Bazzi, I. Niculae – Dulcea, Stănescu.
Au mai jucat: Soare, Tudor, Negoiță, C. An­drei, Garniță.

# FC Argeș – FCM Târgoviște 1-0 (1-0)
A marcat: Dulcea
FC Argeș: Rusandu – Răuță, Soare, Ru­san­du, Briceag – Popa, Cîrstoiu, Bazzi, Ma­no­le – Dulcea, Stănescu.
Au mai jucat: Beuran, Niculae, A. Cris­tian, Negoiță, Tudor

# FC Argeș – FC Olt 2-0 (1-0)
Au marcat: Stănescu (17), Dulcea (62)
FC Argeș: Rusandu (’89 Popa) – Răuță (’77 Negoiță), Botea (’74 Soare), Wallace (’74 Ionescu), Briceag (’51 C.Andrei) – Alin Popa, Bazzi, Cârstoiu (’70 Tudor), Ionuț Niculae – Dulcea, Stănescu

Articol scris de Marius Duinea și Silviu Mihai (Curierul Zilei)

10 Mar. 2012, 19:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă