Elevii lui Mihai Stere au încheiat ieri prima săptămână de pregătire. Mai bine spus de chin, pentru că jucătorii au avut parte de un program spartan de pregătire.
Încă de la reunirea lotului, Mihai Stere și-a avertizat jucătorii că vor avea parte de o perioadă infernală. După primele antrenamente care au avut loc la Stadionul Tineretului, începând de joi, delegația brașoveană se află în cantonament în Poiana Brașov, unde lucrurile sunt cât se poate de clare: două antrenamente pe zi, primul de acumulări, iar al doilea la sala de forță a hotelului, iar seara program de refacere. Sâmbătă, șefii clubului, Dochița și Pașcu, au fost la hotelul unde este cazată delegația brașoveană și au discutat cu jucătorii și antrenorii. Duminică a fost o zi lejeră, asta și pentru că dimineață, jucătorii au avut parte de un program de refacere la piscină, iar după-amiază au primit câteva ore libere. De luni, din nou pante, sala de forță…
Test „ucigător”
„Stegarii” au avut vineri de dimineață cel mai dificil antrenament din acest an. Rezistența fizică a fost controlată cu testul Gacon, iar preparatorul fizic Lucian Nicolau a fost văzut drept „inamicul” fotbaliștilor. Inițial, jucătorii ar fi trebuit să dea acest test joi, dar pista de la Stadionul Olimpic din Poiana Brașov era înghețată, astfel că staff-ul tehnic a decis să-l amâne pentru vineri, iar acesta să aibă loc pe sinteticul de la ICIM. După obișnuita încălzire, jucătorii au fost împărțiți în două grupuri. Pentru unii, porcul a atârnat destul de greu, pentru alții însă a părut destul de ușor. Au fost și evidențiați din fiecare grupă, unii dintre aceștia reușind 22 și chiar 23 de ture: Rusu, Pamfile, Alupoaie și Cerlică, respectiv Horia Popa, Negotei, Pană și Ene din cealaltă serie. Au fost și jucători care au terminat mai repede „benzina”, printre care portarii Tănase și Căucă. Marius Matei a tras de el, în ciuda faptului că a dat testul având temperatură ridicată. „Toată noaptea am avut temperatură ridicată. Am luat medicamente, sper să-mi revin cât mai repede”, a spus Matei, sleit de puteri la finalul testului.
Hlinca, „slim fit”
De remarcat și ambiția lui Hlinca, jucător care a venit cu circa 6 kilograme în plus la reunire. Cu siguranță, Hlinca nu va mai fi poreclit „Pufulete”, asta și pentru faptul că fundașul bistrițean a dat jos doar după câteva zile circa 3 kilograme! Hlinca a tras de el cât a putut și s-a încadrat la final în categoria celor care au obținut calificativul satisfăcător.
„Jucătorii s-au încadrat în trei paliere la acest test: satisfăcător, bine și foarte bine. Ne-am angrenat la antrenamente solicitante în prima săptămână, pentru o pregătire fără cusur și pot spune că sunt foarte mulțumit de receptivitatea jucătorilor. Vom repeta testul Gacon peste 2-3 săptămâni pentru a vedea unde ne încadrăm”, a spus Mihai Stere.
La finalul testului, jucătorii au fost opriți pe teren pentru un joc școală, motiv de bucurie ținând cont că a fost pentru prima oară când au avut parte de minge în prima săptămână de pregătire.
23 de ture istovitoare
Testul Gacon este considerat cel mai bun mod de a controla pregătirea fizică dobândită de sportivi. În ce constă testul? Jucătorilor li se cere să alerge distanța de 125 de metri în mai puțin de 45 de secunde! Se fac 23 de repetări, cu o pauză de 15 secunde, iar distanța se mărește la fiecare tură cu încă 6,25 metri, iar timpul rămâne același, de 45 de secunde. Testul a fost patentat de Georges Gacon, fostul preparator fizic al lui Olympique Marseille.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)