Stăncioiu: „Până la primul meci oficial va trebui să mai îmbunătățim viteza de joc și agresivitatea”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Aug. 2014, 17:46 Actualizat: 15 Aug. 2014, 17:46 Pregătiri, amicale
Stăncioiu:  „Până la primul meci oficial va trebui să mai îmbunătățim viteza de joc și agresivitatea”

După amicalul de ieri dintre Fortuna Poiana Câmpina și Săgeata Năvodari, scor 0-0, antrenorul prahovenilor, Florin Stăncioiu (foto), a declarat că „per ansamblu” este mulțumit de jocul elevilor săi în fața celui „mai dificil” adversar pe care l-au întâlnit în meciurile test din această vară.

„A fost un joc bun al formației noastre și cu puțină șansă cred că am fi putut să și marcăm la una dintre cele trei-patru ocazii mari pe care le-am avut. A fost și foarte cald, a fost și un adversar mai dificil, cel mai bun adversar pe care l-am întâlnit în această perioadă de pregătire, dar, per ansamblu, eu sunt mulțumit. Consider că suntem pe drumul cel bun pentru a ne prezenta cât mai bine în campionat și până la primul meci oficial va trebui să mai îmbunătățim viteza de joc și agresivitatea în recuperarea mingiei cât mai aproape de poarta adversă”, a spus Stăncioiu.

În privința lotului de jucători, până la momentul actual, Stăncioiu a confirmat că va avea în lot patru portari (Șerban, Popescu, Stroescu, Gârlea), iar după cantonamentul care se încheie astăzi s-a mai stabilit ca Băcioiu să fie direcționat la echipa a doua a clubului.

Astăzi se încheie al doilea stagiu de pregătire centralizată după care jucătorii vor avea liber până luni la prânz.

Sursa: Sport Câmpina

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Aug. 2014, 17:46 Actualizat: 15 Aug. 2014, 17:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă