Fortuna Poiana Câmpina ar putea rămâne fără unul dintre jucătorii importanți din ultima perioadă – mijlocașul dreapta și golgheterul echipei, Vali Munteanu. Acesta se află în atenția unor grupări de prim-eșalon, Dinamo București fiind unul dintre cluburile „înscrise” pe lista echipelor care-l doresc pe acesta pentru retur.
Munteanu a fost, foarte probabil, cel mai bun jucător al Fortunei în ultima perioadă, marcând goluri importante pentru divizionara secundă și având realizări importante, în ofensivă, practic jucătorul de 25 de ani fiind printre remarcați la aproape fiecare apariție a sa în tricoul echipei lui Radu Călin.
Valentin Munteanu nu ar fi la prima încercare de a prinde Liga I, acesta fiind testat, în trecut, și de Oțelul Galați, în perioada când această echipă era una dintre protagonistele campionatului.
„Mă bucur că am reușit să marchez mult și sper să reușesc și în retur. Eu cred că sunt pregătit să fac pasul și spre Liga 1. Dacă nu, voi merge mai departe cu Fortuna. E mai greu să promovăm sezonul acesta, pentru că Timișoara este o echipă puternică. Seria a doua este mult mai dificilă față de cum era când jucam în seria întâi”, a spus Munteanu la finalul anului trecut.
Cioinac așteaptă „semn” de la Edi Iordănescu
Un alt jucător cu personalitate în vestiarul Fortunei, mijlocașul central Ionuț Cioinac, este pe o listă „lărgită” a prim-divizionarei Pandurii Târgu Jiu, pentru completarea lotului în vederea abordării returului. Cioinac este unul dintre jucătorii „agreați” de noul antrenor al gorjenilor – Eduard Iordănescu, cu care a lucrat la Fortuna și ASA Târgu Mureș, acesta așteptând să vadă planurile celor de la Pandurii privind campania de achiziții din această iarnă.
Chipirliu – semn de întrebare
Împrumutat de la Oțelul Galați până la vară, atacantul Fortunei – Remus Chipirliu – nu știe dacă va mai face parte din lotul divizionarei secunde prahovene și pentru retur. Având unele probleme disciplinare în prima parte a campionatuluui, Chipirliu și-a manifestat dorința de a-și găsi un alt angajament, astfel că situația sa nu este clară în acest moment.
S-au anunțat și disponibilizări
O serie de jucători dintre cei mai puțin folosiți în prima parte a campionatului, sau dintre fotbaliștii care nu aparțin de Fortuna, fiind împrumutați de la alte cluburi, sunt, în acest moment, în situația de a-și găsi alte angajamente pentru retur, conducerea echipei susținute de Radu Călin urmând să și rezilieze angajamentele respectivilor fotbaliști. Pe această listă apar jucători precum fundașul dreapta Aldea (împrumutat de la Steaua), apărătorul central Crișan (venit sub formă de împrumut de la Dinamo), plus mijlocașii Coteanu și Asanache.
Articol scris de Marian DIMA