Conducerea grupării de Liga a III-a Sporting Suceava nu a stabilit încă o dată exactă pentru reunirea lotului. Oficialii suceveni așteaptă mai întâi să vadă ce se va discuta la ședința din data de 14 ianuarie organizată de Federația Română de Fotbal, la care au fost invitați să participe delegații tuturor echipelor din eșalonul al treilea.
„Nu are rost să punem jucătorii pe drumuri, în condițiile în care nu se știe cu exactitate când va începe sezonul de primăvară. Sunt probleme financiare grave la nivelul Ligii a III-a, iar dorința noastră este ca toate cele 12 formații din Seria I care au încheiat turul să găsească resursele pentru a continua competiția. Nu de alta, dar dorim să putem oferi în retur cât mai multe meciuri tari tinerilor fotbaliști din lotul nostru”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.
În ce privește viitorul lui Alex Buziuc, fotbalist care a atras privirile mai multor cluburi mari în urma prestațiilor sale concludente din ultimii doi ani, Ciprian Anton spune că totul este posibil.
„Suntem în discuții cu mai multe cluburi pe acestă temă. Cert este că nu ne vom opune plecării nici unui jucător în condițiile în care vom primi oferte pe măsură, care să ne permită să ne continuăm pe mai departe activitatea. Plecarea unui fotbalist de-al nostru la mai bine nu poate decât să-i motiveze suplimentar pe ceilalți jucători din lot, care și-au propus să-și facă un nume prin fotbal”, a precizat Anton.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU