Severinenii nu mai merg în Serbia

09 Jul. 2009, 20:26 Pregătiri, amicale
Severinenii** nu mai merg în Serbia

După patru stagii consecutive de pregătire pe malul sârbesc al Dunării, severinenii nu vor mai fi cantonați vara aceasta la Donji Milanovac și se vor pregăti pe plan local. Conducerea susține că renunțarea la cantonamentul extern, planificat inițial pentru 20 iulie, nu are conotații financiare, ci scopul actualei pauze competiționale îl reprezintă disputarea cât mai multor partide de verificare. „Ne-am interesat, iar la Milanovac nu există decât trei echipe cu care puteam face amicale în această perioadă. În acest timp, o să avem mai mulți jucători în probe și ne dorim cât mai multe partide de verificare. Deja am perfectat vreo zece jocuri-test”, a spus președintele executiv Vasile Mănescu.

 

Dacă antrenamentele vor fi efectuate pe stadionul „Severnav”, programul amicalelor începe mâine, de la ora 11, cu Minerul Mătăsari. Testul va avea loc pe stadionul „Victoria” din Vânju Mare, teren pe care echipa pregătită de Marian Bucurescu va disputa, în calitate de organizatoare, amicalele din aceasta vară. Motivul este legat de faptul că noua suprafață de joc de pe „Municipalul” severinean n-a fost marcată, iar porțile n-au fost montate, în timp ce vestiarele încă n-au fost renovate. Deși nu știe dacă va putea susține vara aceasta vreun amical pe arena care va găzdui partidele oficiale din noul sezon, conducerea așteaptă un răspuns și din partea nou – promovatei în Liga I FC Internațional Curtea de Argeș pentru testul considerat cel mai important al pauzei competiționale.
 

 

Dacă nu vor interveni alte modificări, programul amicalelor din aceasta vară va arată astfel:
 

 

10 iulie: FC Drobeta – Minerul Mătăsari (Vj. Mare)

11 iulie: FC Drobeta – Dunărea Calafat (Vj. Mare)

15 iulie: FC Drobeta – CSM Rm. Vâlcea (Motru)

16 iulie: FC Drobeta – Gaz Metan CFR Craiova (Vj. Mare)

18 iulie: FC Drobeta – Minerul Lupeni (Motru)

22 iulie: FC Drobeta – Minerul Lupeni  (?)

? 23 Iulie: FC Drobeta – FC Internațional C. de Argeș (?)

24 iulie: FC Drobeta – Minerul Motru (Motru)

25 iulie: FC Drobeta – Jiul Petroșani (?)

5 august: FC Drobeta – Jiul Petroșani (?)
 

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

 

09 Jul. 2009, 20:26 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă