Utiștii vor avea o săptămână intensă, presărată cu antrenamente tari și nu mai puțin de patru meciuri amicale.
Prima confruntare e programată astăzi, de la ora 16:00, la Sântana, în compania echipei locale Unirea, locul 4 în Liga a 4-a Arad.
Mâine, la ora 12:00, pe arena din Sânnicolau Mic, UTA e gazdă pentru Șoimii Lipova. Locația s-ar putea schimba în caz de condiții meteo nefavorabile. Apoi, joi, tot la ora 12:00, jucătorii lui Cristian Todea întâlnesc Crișul Chișineu Criș, liderul Ligii a 4-a Arad, pe terenul acesteia din urmă.
Ultimul joc al săptămânii pentru „Bătrâna Doamnă” se dispută sâmbătă, la Reșița, în compania divizionarei C pe care o pregătește Daniel Oprița, CSM Școlar.
Cu ocazia acestor patru meciuri amicale din această săptămână, stafful tehnic utist va da fiecărui component al lotului cel puțin 90 de minute de joc. Todea îi va urmări, astfel, mai mult și pe ultimii jucători veniți în probe: basarabeanul Mihai Roșca (22 de ani) și Vlad Opriș (21 de ani).
Tot în privința componenților lotului, Sport Arad scrie că, după Ghergu, UTA s-a mai despărțit de unul dintre fotbaliștii care au efectuat cantonamentul de la Moneasa. Este vorba despre Cristian Dobrean, care a fost împrumutat la Șoimii Lipova.
Până acum, în 2018, UTA a susținut patru amicale, obținând următoarele rezultate: 2-2 și 1-0 cu Szeged, 0-1 cu Gloria Lunca Teuz Cermei și 4-2 cu Ripensia Timișoara.