FC Argeș suferă în ofensivă. Miercuri, piteștenii nu au reușit să înscrie în amicalul cu Metaloglobus, încheiat la egalitate, scor 0-0, ajungând astfel la trei meciuri din șase în care nu marchează. E una dintre problemele semnalate de antrenorul Emil Săndoi, faptul că nu fructifică ocaziile mari pe care și le creează cu destul de multă ușurință. În rest, Săndoi s-a declarat mulțumit de randamentul jucătorilor săi, având în vedere condițiile în care s-a disputat meciul.
„Acest meci s-a jucat în condiții foarte dificile, pe o ploaie aproape torențială și pe un vânt destul de puternic. Nu am putut juca pe terenul central, pentru că era impracticabil din cauza bălților. Prin acest amical consider că ne-am atins scopul. Am ratat ocazii clare de gol prin Mihăescu, Nilă, David. Din păcate, nu reușim să marcăm. Este o problemă. Ne creăm multe ocazii, dar nu o băgăm în poartă. Avem probleme la finalizare. Cu Petrolul am avut patru-cinci ocazii mari de gol, cu Metaloglobus la fel. Ducem mingea în fața porții, însă ratăm din poziții foarte clare. Sperăm să marcăm în campionat. Băieții s-au mișcat OK. Au înțeles ce îmi doresc eu de la ei, atât pe faza defensivă, cât și pe faza defensivă. Știm ce avem de făcut. Dacă vom reuși să marcăm, nu vom avea probleme. Nu trebuie să uităm că Nilă și Costin Stoica au doar zece zile de pregătire cu echipa. Mai au de recuperat până când vor ajunge la un nivel foarte bun. Eu am încredere în jucătorii pe care îi am”, a spus Emil Săndoi la finalul amicalului cu Metaloglobus.
SSC Farul, ultimul adversar
Confruntarea de ieri cu Metaloglobus București nu va fi ultimul meci de verificare pe care FC Argeș îl va disputa înainte de startul returului programat să înceapă pe 24 februarie. Alb-violeții vor întâlni, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul de la Valea Iașiului, pe SSC Farul Constanța, echipă care evoluează în Liga a 3-a.
Partida cu dobrogenii va fi ultimul test de verificare pentru FC Argeș, sâmbăta viitoare urmând a întâlni, în deplasare, pe Știința Miroslava. Acest meci va fi primul din 2018 și va fi practic debutul lui Emil Săndoi pe banca tehnică a grupării din Trivale.
Până acum, FC Argeș, care s-a reunit pe 11 ianuarie, a obținut următoarele rezultate în amicale: 2-1 cu Unirea Bascov (Alin Popa, Buhăescu), 1-1 cu FC Aninoasa (Alin Popa), 0-2 cu Academia Rapid, 2-1 cu Chindia Târgoviște (Buhăescu, Martin), 0-0 cu Petrolul Ploiești și 0-0 cu Metaloglobus București.
Articol scris de Marius DUINEA