Samoilă, în pregătiri cu Concordia

24 Jul. 2010, 16:49 Pregătiri, amicale
Samoilă,** în pregătiri cu Concordia

Portarul Cătălin Samoilă, aflat sub contract cu Sportul
Studențesc, a primit acceptul clubului din Regie să meargă în
pregătiri cu Concordia Chiajna până pe data de 10 august.
Negocierile dintre cele două grupări pentru transferul
fotbalistului în vârstă de 20 de ani sunt avansate, astfel că, până
la revenirea din cantonamentul austriac de la Kaprun, situația
acestuia ar putea fi clarificată.

Samoilă a jucat în primele 30 de minute ale amicalului cu
Ceahlăul Piatra Neamț și va pleca luni alături de lotul Concordiei
în Austria. În formația lui Diniță au mai apărut sâmbătă alte nume
noi, precum Ilie Poenaru, Șomodean, Chițu, Popa și Damian, ultimii
doi sosind în această dimineață de la Timișoara.

articol scris de Florin
ALBOIU

24 Jul. 2010, 16:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă