Salvați de „rezerve”

Salvați de**

Ultima testare de acasă, înaintea
plecării întregului efectiv spre Italia pentru turneul „amicalelor”
internaționale din această perioadă, a însemnat pentru jucătorii
Ceahlăului jocul împotriva „țevarilor” de la Petrotub. Față de
ultima înfruntare de acest gen, consumată în urmă cu o săptămână,
multe au fost schimbările petrecute în loturile celor două
formații.

Mai întâi au fost unele schimburi
de jucători, după care a urmat redirecționarea antrenorilor. Costel
Enache a fost promovat pe banca tehnică a Ceahlăului, ca
„principal”, Marin Barbu a devenit director tehnic, iar Ovidiu Marc
a lăsat banca tehnică a „satelitului” Ceahlăul II, pentru postura
de șef în stafful tehnic de la Petrotub Roman.

Aparent liniștit, jocul de sâmbătă
a adus doar satisfacția unui antrenament bun pentru jucătorii
fiecărei tabere. Prima repriză a fost una cu multe căutări pentru
antrenori. N-au lipsit ocaziile, dar a lipsit finalizarea dorită.
În tribună, printre ci câteva zeci de spectatori, au fost prezenți
conducătorii ambelor formații, Gheorghe Ștefan, respectiv Laurențiu
Leoreanu.

Senegalezii n-au
impresionat

Din „unsprezecele” de start a
Ceahlăului au absentat fundașul Nohai (indisponibil din pricina
unei alte accidentări, ușoare) și mijlocașul Cebotaru, plecat să
răspundă unei noi convocări la naționala Republicii Moldova.

Cu cei rămași, noul „principal”,
Costel Enache, a reușit să formeze o formulă de joc: Villadsen –
Dumitraș, Forminte, Vițelaru, Barna – Bădescu, Achim, Onciu,
Vădrariu – Gafița, N’ Dyae. Rămași datori cu golul, după o primă
repriză în care n-au impresionat, aceștia s-au văzut nevoiți să
lase locul celorlalți coechipieri: Hărăguță, Ichim, Gorea, Țepeș,
Miron, Constantinescu, A. Marc, Sofroni, Margină, Ene.

Primul dintre aceștia a terminat și
el mai repede prezența pe teren, primind cartonașul roșu din partea
„centralului” Ovidiu Arusoaie, ca urmare a unui atac violent în
postură de ultim apărător, la un atac al oaspeților. Din prima
formație a pietrenilor, aliniată pe teren la începutul jocului
„amical”, doar senegalezul N’ Dyae a fost păstrat să joace și
repriza secundă.

Cu tot „efortul” depus pentru cele
două goluri marcate, n-a impresionat. De altfel, acesta, împreună
cu celălalt jucător senegalez venit la probe de acum două
săptămâni, Karine Diop, au părăsit vineri seară tabăra Ceahlăului,
urmând să se întoarcă acasă.

„Merg tot pe ideile
domnului Barbu. Sunt câștigătoare!”

Costel Enache recunoaște și munca
lui Marin Barbu cu echipa din tur a Ceahlăului. „Am
găsit o formație bine pusă la punct, dar eram convins de acest
lucru. În activitatea pe care o voi desfășura, nu-mi rămâne decât
să merg tot pe ideile domnului Barbu, care n-au dat greș în
realizarea rezultatelor dorite. Sunt niște idei
câștigătoare!”
, a spus Costel Enache.

Noul „principal” de pe Borzoghean,
Costel Enache, nu găsește în rezultatele de pe teren ale formației
sale, cel mai important obiectiv pentru echipa Ceahlăului, în etapa
pregătitoare de iarnă. „Mai avem mult de
lucru!”
, declară antrenorul liderei din B1. Enache
știe însă că se poate baza pe lotul găsit la preluarea noului
obiectiv din cariera sa: „Urmărim îmbunătățirea
relațiilor de joc, a jocului în toate compartimentele. Vrem să
creem o idee de joc, eficientă și plăcută ochiului, pe care să o
aplicăm foarte bine pe teren, la meciurile
oficiale.”

Astăzi se revăd, iar
mâine se pleacă spre Italia

După o zi și jumătate de relaxare
în mijlocul familiilor și a apropiaților, jucătorii Ceahlăului se
revăd astăzi. La 12 este anunțată prezența, ulterior urmând a se
desfășura singura ședință de pregătire a zilei. După antrenament și
masa de prânz, lotul lui Costel Enache va rămâne în regim de
cantonament, la club.

Mâine, dis de dimineață (la 4.30),
Ceahlăul pornește spre Italia. Mai întâi cu autocarul până la
Bacău, iar de acolo, efectivul celor 26 de jucători, plus ceilalți
oficiali din delegația echipei pietrene, vor decola cu destinația
Bergamo. Nu va lipsi de pe lista pasagerilor noul director tehnic,
Marin Barbu. La aterizarea aeronavei în Italia, cei de la Ceahlăul
vor fi așteptați de un autocar, care-i va duce până la Novara,
locația destinată cartierului general pentru zilele celui de-al
doilea cantonament al iernii.

Sârbul Jeremic nu va
rămâne în lot

Înaintea echipei nemțene, în
Peninsulă va ajunge autocarul Ceahlăului, plecat încă de sâmbătă
noaptea spre Italia, via Slovenia, avându-i ca pasageri pe
„secundul” Costel Ilie și preparatorul fizic Ferencz Bajko.

Între cei 26 de jucători convocați
de „principalul” Costel Enache pentru stagiul de la Novara, se
numără inclusiv portarii Barna și Hărăguță, respectiv Țepeș cu Radu
Miron, proveniți de la „satelitul” Ceahlăul II.
„Important este să avem acoperite toate posturile, iar
în plus, să putem beneficia de a concurență la fiecare post în
parte”
, spune „principalul” Enache, antrenor care nu
mai așteaptă nici un alt jucător la probe, în stagiul care urmează
pentru formația sa. Nu va urca în charterul de Italia sârbul
Jeremic, mijlocaș care va părăsi echipa, din nou, în perioada
următoare.

Siguri pe patru
jocuri, dar se mai dorește încă unul

Casale (C2), Novara, Modena (ambele
Serie B) și cu o altă reprezentantă a întrecerilor din C2. Acestea
sunt formațiile de care președintele Iorgulescu este sigur în
programul „amicalelor” Ceahlăului, pentru stagiul italian. În plus,
Ceahlăul și-ar mai dori să perfecteze cel puțin încă un joc de
verificare, contra unui adversar disponibil.

Cantonamentul liderei din B1 în
Peninsulă va începe de mâine și se va termina pe 19 februarie, ziua
când elevii lui Enache vor reveni acasă. După turneul italian,
formația Ceahlăului va mai căuta alți adversari pentru etapa
jocurilor test, până la reluarea întrecerilor din B1.

Sursa: realitateamedia.ro

Pe aceeași temă