16:04
Divizionara secundă Săgeata Năvodari nu își va reuni astăzi lotul, așa cum era programat inițial, clubul confruntându-se cu probleme legate de finanțarea echipei, care a fost retrasă recent de autoritățile locale. Astfel, clubul a reprogramat reunirea pe 21 ianuarie, însă rămâne de văzut dacă echipa va reuși să găsească o altă soluție de finanțare, în consecință, mai mulți jucători de bază vor fi nevoiți să părăsească clubul.
Constănțenii au terminat turul pe poziția a 6-a a Seriei I, la 4 puncte în spatele celui de-al doilea loc promovabil.
Săgeata va disputa primul meci din retur contra Dinamo II București, pe 9 martie, la stadionul „Flacăra”.
Foto: Ionatan ȚUȚU