UTA Arad a jucat astăzi, de dimineață, ultimul meci amical al pregătirii de vară. Echipa din liga secundă a învins cu 2-0 ACS Recaș grație golurilor lui Drăghici și Capătă.
Arădenii au deschis repede scorul împotriva formației din Liga a III-a. 1-0 s-a făcut în urma unei combinații între doi noi veniți la UTA, Siminic și Drăghici. Primul a centrat înalt de pe partea stângă, iar fostul atacant al Otopeniului a marcat cu capul din șase metri. La următoarea fază de atac, Drăghici ar fi putut înscrie din nou, însă șutul său din 8 metri a trecut puțin pe lângă bară.
Restul primei reprize a fost unul echilibrat, ambele formații ratând câte două bune ocazii de gol. În dreptul UTA-ei, Drăgan a trecut pe lângă gol în minutele 32 și 42, în prima a reținut portarul iar în cea de-a doua a tras pe lângă din 5 metri, în timp ce pentru ACS a ratat Enciu în 24 și 41, însă de fiecare dată Smaranda a intervenit salvator.
În repriza secundă UTA a mai punctat odată prin Capătă, lângă bară din 12 metri, după ce Neagoe i-a trimis lui Drăghici, iar acesta a pasat pentru autorul golului cu călcâiul.
UTA Arad – ACS Recaș 2-0
Drăghici (14), Capătă (67)
UTA I: Smaranda – Calvin, Pascariu, Pocuca, Siminic – Hidișan, Chindriș, Purece, Nădăban – Drăgan, Drăghici.
UTA II: Curileac – Pascariu, Varga, Pocuca (75 Suslak) – I. Bălan, Ignea, Purece (65 Capătă), Hidișan (65 Neagoe), Nădăban (75 Coll) – Drăghici (75 Serif), Malinic (65 Gâlcă)
Recaș: Amarinei – Nicolescu, Aldana, Șeroni, Ticană – Paleacu, Boldea, Chivoiu, Trandu – Enciu, Szekely. Rezerve: Burtic, Ionuț, Andronic, Mâncecan, Ștreangă, Pavel, Ciobanu, Vucea, Steop, Șchiopu.
Jucătorii arădeni vor avea pauză până luni, atunci când vor reveni la antrenamentele dinaintea primului meci al noului sezon, cu Juventus București, pe teren propriu.
Articol scris de Marius ANGHEL