În aceste zile, fotbaliștii Forestei se află în plină perioadă de pregătire centralizată la Câmpulung Moldovenesc. Cei 23 de jucători care au făcut deplasarea la munte sunt supuși unor antrenamente draconice de către principalul Cristi Popovici, însă nu se plâng de tratamentul de care au parte în cantonament, conștienți fiind că o pregătire de iarnă bună îi va ajuta să aibă o comportare cât mai eficientă în campionat.
„Avem programate câte două ședințe de pregătire zilnic, care constau preponderent în alergări și exerciții de forță. Nu este ușor, pentru că antrenorul Cristi Popovici este recunoscut pentru duritatea antrenamentelor pe care le conduce în această perioadă a anului. Eu am mai lucrat cu domnul profesor la SC Bacău și știam la ce să mă aștept, însă mulți dintre colegii mei au fost oarecum șocați în primele zile. Însă nu ne plângem, mai ales că și condițiile de care avem parte aici, cazare, masă și recuperare după efort, sunt dintre cele mai bune”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, mijlocașul Cornel Căinari.
Chiar dacă la 37 de ani ai lor Daniel Bălan și Dorin Semeghin sunt decanii de vârstă ai echipei, nici ei nu se dau în lături de la efort. „Să știți că e moartea căprioarei aici. Cristi Popovici scoate untul din noi, bagă cărbuni la greu. În toată cariera mea, doar în Rusia, pe când jucam la Khabarovsk, am făcut o pregătire de iarnă mai grea. Chiar dacă nu este ușor, să știți că atât eu, cât și Semeghin nu ne lăsăm mai prejos și alergăm cot la cot cu mai tinerii noștri colegi. Se transpiră din greu la Câmpulung Moldovenesc și sper ca rezultatele muncii noastre să se vadă în retur”, a precizat căpitanul Forestei, Daniel Bălan.
Foarte important este că tot lotul este valid, singurii jucători care nu se antrenează la capacitatea lor maximă fiind Ionuț Mihălăchioaie și Constantin Aeroaiei, care vin după perioade îndelungate de inactivitate, cauzate de accidentări.
A picat amicalul cu Sepsi Sfântu Gheorghe
Altfel, pentru a evita accidentările, antrenorul Forestei, Cristi Popovici, nu a programat niciun meci amical pe perioada stagiului de pregătire centralizată de la Câmpulung Moldovenesc. După revenirea de la munte, care se va produce sâmbătă, pe 4 februarie, gruparea suceveană va intra însă într-o nouă etapă a pregătirii de iarnă, în care se va pune accent pe factorul tehnico-tactic, urmând să dispute și șase meciuri amicale.
Programul stabilit inițial a fost însă modificat în cursul zilei de ieri, după ce jocul test de pe 15 februarie, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cel mai tare adversar din intersezon, a fost contramandat. „Cei de la Covasna ne-au anunțat că au primit o ofertă de nerefuzat de a merge în cantonament în Antalya în acea perioadă, așa că a trebuit să ne reorientăm rapid. Pe data de 15 februarie vom juca cu CSM Pașcani, la Suceava, urmând ca în poziția rămasă liberă, pe 9 februarie, să jucăm cu Bucovina Rădăuți”, a declarat Neculai Grosu, organizatorul de competiții al Forestei.
Conform noului program, în primul meci de pregătire sucevenii se vor confrunta cu formația de Liga a 3-a Aerostar Bacău, pe 8 februarie, urmând ca o zi mai târziu, tot la Suceava, să se confrunte cu Bucovina Rădăuți. În continuare, pe 11 februarie, va avea loc jocul test dintre Foresta și CSM Roman, pe 15 februarie, întâlnirea cu CSM Pașcani, iar pe 16 februarie meciul revanșă cu Bucovina Rădăuți. Pe 18 februarie, în ultima partidă de pregătire a iernii, Foresta va primi, la Suceava, vizita unei alte echipe din al treilea eșalon, este vorba de Știința Miroslava.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Monitorul de Suceava