Recunoștință marca Cetatea

09 Jan. 2010, 13:16 Pregătiri, amicale
Recunoștință** marca Cetatea

Adrian Cososchi a fost declarat de oficialii Cetății drept cel
mai bun jucător al grupării sucevene în prima parte a sezonului. Pe
fotbalistul venit sub formă de împrumut de la Poli Iași l-a lovit
însă ghinionul în meciul cu Delta Tulcea din etapa a XV-a, când s-a
accidentat la genunchi și nu a mai putut fi folosit până la finalul
sezonului de toamnă. Chiar dacă RMN-ul efectuat la Suceava nu a
descoperit o leziune gravă, totuși durerile la genunchiul cu
probleme au continuat să-l chinuie pe Cososchi.

„Mă doare genunchiul, așa că nu pot spune că sunt
apt pentru efort. Ideal ar fi fost să mi se dea bani să merg la un
consult la București cu o lună de zile în urmă. Poate acum aș fi
fost deja recuperat și nu aș fi fost în pericol să ratez pregătirea
de iarnă”
, a declarat fundașul central al
Cetății.

Cososchi a mai precizat că se va prezenta luni la reunirea
lotului, când speră să obțină de la președintele Anton banii
necesari pentru a merge la un consult la o clinică de specialitate
din București.

„Știu că unii colegi de-ai mei se gândesc să
părăsească echipa din cauza problemelor financiare. În cazul meu,
nu se pune această problemă. Ce formație s-ar încurca cu un jucător
accidentat?”
, a conchis Cososchi.

articol scris de Gabriel
TODERAȘCU

09 Jan. 2010, 13:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă